Sun Tzu - Arta razboiului

În secolul XX, occidentalii ajungeau să cunoască una dintre cele mai importante cărți din cultura chineză, intitulată "Sun Tzu – Arta războiului". Opera este de fapt un tratat strategic despre cum trebuie să se comporte statul și generalii lui în caz de război, ținând cont de valori chineze, dar aplicând concepții care pentru lumea occidentală au devenit general valabile în domeniul marketingului, al negocierii, al comunicării, etc., adică în situațiile competitive. A continuat să influențeze și strategiile militare, guvernul Statelor Unite ale Americii incluzând-o în bibliotecile unităților, pentru formarea continuă a trupelor.


Sun Tzu se consideră că a trăit între secolele VI – V î.Hr (sau între 400 -320 î.Hr.) și a fost un foarte bun militar, strateg și filozof. Cartea a apărut de fapt într-un moment de criză pentru lumea chineză, când guvernele se schimbau, și a avut rolul de a menține o ordine într-un moment de haos. Deși învățăturile cuprinse în carte se atribuie aceluiași general, se consideră că de fapt cartea a fost scrisă de patru subalterni de ai lui, care cunoșteau îndeaproape învățăturile legendarului strateg.

Ideea principală a cărții este că important într-un război este să câștigi, iar câștigătorul va fi cel care își planifică în așa fel bătăliile, încât să obțină cele mai bune rezultate în cel mai scurt timp și cu minimul de pierderi, iar cea mai mare victorie care se poate obține este aceea de a câștiga fără a se lupta, fiindcă astfel se respectă întru totul condițiile inițiale: timpul implicat este minim, iar pierderile umane nu există. Spionii au un rol important, fiindcă îți permit să cunoști mișcările adversarului, în același timp oferindu-i acestuia informații false despre propriile tale mișcări. Într-un război, lucrul cel mai important este să fii imprevizibil și prevăzător.

Sun Tzu nu promovează doar curajul, ci mai ales priceperea generalilor și a subalternilor acestuia pe câmpul de bătălie, capacitatea lor de a instrui trupele și de a le face să răspundă la ordine. Ordinele trebuie să fie clare, concise, înțelese de toți, dar generalul își va păstra dreptul de a nu răspunde la toate ordinele suveranului său, dacă le consideră nocive pentru trupe sau pentru obținerea victoriei. Un general care comandă retragerea trupelor nu este considerat laș, dacă a avut motive legate de strategie întemeiate pentru a lua această decizie.

Pentru a descărca in format PDF cartea