Evanghelia lui Toma

Evanghelia lui Toma, descoperită în anul 1945, a fascinat întreaga lume. Spre diferență de evangheliile cuprinse în Biblie dar și de celelalte apocrife, ea nu relatează viața lui Iisus Hristos, ci este o colecție de „spuse”, în greacă sg. Logion – pl. Logia, atribuite lui.


Această evanghelia a ajuns prin veacuri înainte de descoperirea efectivă, deoarece referiri la ea existau deja din alte scrieri antice. Hipolit, în „Refutatio” (scrisă între anii 223 – 235 d.Hr), atribuia această lucrare sectei naasenilor și se folosea de unul din logion pentru a combate învățăturile sectei. Deasemeni, în prima omilie despre Luca, Origen cataloghează evanghelia ca fiind heterodoxă. În anul 323 Eusebiu de Cezarea o menționează ca fiind una din lucrările citate de eretici sub numele unui apostol. De acum încolo, Biserica o va considera un text eretic.

Originea textelor ne rămâne necunoscută. Pare sigur că noi logionuri au fost adăugate de-a lungul mai multor secole, perioada putând fi stabilită între a doua jumătate a primului secol și sfârșitul celui de al treilea. Manuscrisele găsite sunt în greacă și coptă, iar textul copt a fost transcris între anii 350 – 400 d. Hr. Prin urmare, textul este oricum anterior anului 350.

Chiar în prologul cărții există specificația: „Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grăit Iisus cel Viu și pe care le-a scris Didimos Iudas Toma”. Didimos și Toma sunt de fapt sinonime, amândoua însemnând „geamăn” în greacă, respectiv armaică. Folosirea celor două nume împreună este specifică Siriei, unde Sfântul Toma se bucura de o foarte mare popularitate. Așadar se poate presupune că limba originală în care textul a fost redactat ar fi fost limba siriacă.

Una din principalele probleme pe care această evanghelie le ridică este aceea de a i se da o afiliere religioasă. Poate fi considerată creștină? Poate fi considerat un text gnostic sau iudeo – creștin? Este eretic? Dogma creștină s-a format, ca reguli, morale, abia după Consiliul de la Calcedon, care a avul loc în anul 451, prin urmare lucrările scrise înainte de această dată nu aveau o Biserică cristalizată. Așadar, elementele se împletesc, găsindu-se părți care pot fi interpretate în diferitele dogme religioase existente. Mesajul este transmis într-un mod criptat, aparent se adresează doar inițiaților. Biblia însă se bazează pe un sens „popular” al învățăturilor lui Iisus, exprimat prin pilde. Dar chiar și în Biblie se fac referiri la existența unei învățături destinate doar ucenicilor lui Iisus, iar ortodocșii, în timpul Liturghiei, păstrează și astăzi formula: „Cei chemați, ieșiți!”, care se adresează catehumenilor, celor nebotezați. Deci partea care urmează din Liturghie se adresează numai celor botezați, adică inițiați întru Hristos.

Concluzia este următoarea: unele părți din carte pot fi cu ușurință considerate gnostice sau iudeo – creștine, sau creștine, sau altele, dar cartea, în anslamblul ei, nu poate fi atribuită unei singure religii. O cauză este și faptul că Evanghelia lui Toma nu este rodul muncii unui scriitor cu har, ci o colecție de zicale transmise cu siguranță pe care orală, de-a lungul a câtorva secole. Referitor la ereticitatea culegerii de spuse, la acea dată dogma creștină nu era încă fixată. Prin urmare un caracter deviant al ei poate fi descoperit numai dacă privim din punctul de vedere al religiei de asăzi, fără să ținem cont de contextul istoric în care a fost scrisă.



Biografie: Evanghelia după Toma, ed Polirom, 2003

Ce se întâmplă într-un circuit electric?

Un circuit electric este analog unui sistem hidraulic, unde apa vine pompată în țevi. Pompa, care creează presiunea apei, împinge în tuburi o anumită cantitate de lichid la o anumită viteză. Apa se mișcă mai repede sau mai încet, în funcție de amploarea și de condițiile țevilor.


Într-un sistem electric se întâmplă același lucru. Doar că locul apei este luat de electroni, tuburile sunt firele, sau alte materiale conductoare, și ca pompă folosim un generator sau o baterie. Presiunea care împinge electronii se numește voltaj. Cantitatea de electroni care se deplasează de-a lungul firelor se numește amperaj sau intensitate de curent. Rezistența, care se măsoară în ohm, e determinată de amploarea și de materialul firelor, sau a oricărui alt material unde se mișcă electronii.

De cât amperaj e nevoie pentru a ucide? Cincisprezece miliamperi provoacă o durere insuportabilă și oprirea respiratorie. La o suta de miliamperi de curent alternat inima intră în fibrilație și se moare. Vorbim de o zecime de amper. Clasicul phon din casă absoarbe zece amperi.

Electricitatea e ca monstrul din Frankenstein (...) E proastă și genială. E proastă, fiindcă, odată creată, electricitatea vrea un singur lucru: să se întoarcă în pământ. Și este genială, fiindcă instinctiv găsește strada cea mai scurtă ca să ajungă. Găsește mereu drumul cu cea mai minimă rezistență. Putem chiar să atingem o linie de 100.000 volt, dar dacă pentru curent este mai ușor să se întoarcă prin fir, atunci suntem în perfectă siguranță. Dacă în schimb EU sunt efectiv cel mai bun conductor spre pământ...
Sursă: Deaver, Jeffrey – “Il filo che brucia” – Superpocket, 2012, R.L. Libri s.r.l., Milano (edizione su licenza RCS Libri S.p.A)

Traducere: Anca Elena Balan

Sun Tzu - Arta razboiului

În secolul XX, occidentalii ajungeau să cunoască una dintre cele mai importante cărți din cultura chineză, intitulată "Sun Tzu – Arta războiului". Opera este de fapt un tratat strategic despre cum trebuie să se comporte statul și generalii lui în caz de război, ținând cont de valori chineze, dar aplicând concepții care pentru lumea occidentală au devenit general valabile în domeniul marketingului, al negocierii, al comunicării, etc., adică în situațiile competitive. A continuat să influențeze și strategiile militare, guvernul Statelor Unite ale Americii incluzând-o în bibliotecile unităților, pentru formarea continuă a trupelor.


Sun Tzu se consideră că a trăit între secolele VI – V î.Hr (sau între 400 -320 î.Hr.) și a fost un foarte bun militar, strateg și filozof. Cartea a apărut de fapt într-un moment de criză pentru lumea chineză, când guvernele se schimbau, și a avut rolul de a menține o ordine într-un moment de haos. Deși învățăturile cuprinse în carte se atribuie aceluiași general, se consideră că de fapt cartea a fost scrisă de patru subalterni de ai lui, care cunoșteau îndeaproape învățăturile legendarului strateg.

Ideea principală a cărții este că important într-un război este să câștigi, iar câștigătorul va fi cel care își planifică în așa fel bătăliile, încât să obțină cele mai bune rezultate în cel mai scurt timp și cu minimul de pierderi, iar cea mai mare victorie care se poate obține este aceea de a câștiga fără a se lupta, fiindcă astfel se respectă întru totul condițiile inițiale: timpul implicat este minim, iar pierderile umane nu există. Spionii au un rol important, fiindcă îți permit să cunoști mișcările adversarului, în același timp oferindu-i acestuia informații false despre propriile tale mișcări. Într-un război, lucrul cel mai important este să fii imprevizibil și prevăzător.

Sun Tzu nu promovează doar curajul, ci mai ales priceperea generalilor și a subalternilor acestuia pe câmpul de bătălie, capacitatea lor de a instrui trupele și de a le face să răspundă la ordine. Ordinele trebuie să fie clare, concise, înțelese de toți, dar generalul își va păstra dreptul de a nu răspunde la toate ordinele suveranului său, dacă le consideră nocive pentru trupe sau pentru obținerea victoriei. Un general care comandă retragerea trupelor nu este considerat laș, dacă a avut motive legate de strategie întemeiate pentru a lua această decizie.

Pentru a descărca in format PDF cartea

Akhenaton (prima parte) – tronul

Amenhotep III a fost un abil diplomat și un faraon iubit de popor, care a condus cu rafinatețe Egiptul într-o eră în care își menținea supremația ca cea mai mare forță armată și cea mai importantă cultură a lumii. Acesta a căsătorit multe prințese din cele mai diverse țări, chiar și din actuala Turcie, iar printre acestea se număra și Tiy, fiica lui Jusuf – Yuya, cunoscut și ca Iosif (personaj esențial din Biblie), care a fost vizir al faraonului Thutmosi IV și al fiului acestuia, Amenhotep III însuși.

Tiy, de sînge regal israelean, fu considerată însă un pericol, așa că fu decretat ca, dacă din uniunea faraonului cu ea avea să se nască un baiat, acesta avea să fie ucis. Problema cea mai mare pe care un fiu israelean ar fi ridicat-o era că mama sa nu putea să reprezinte zeul principal al Egiptului, Amun.

Dar această crimă nu avu loc, rudele israelene ale lui Tiy fură contactate înainte de nașterea copilului, așa că baiatul fu nascut într-o casă ascunsă și dat apoi în grijă matușii lui, Tey. Într-un templu din Heliopolis, sub îndrumarea preoților ce se închinau zeului Rà, Amenhotep fu crescut și educat, pentru ca apoi să se mute în orașul Tebe, capitala frumosului Egipt.

Între timp, mama israelită achiziționase o putere politică mare, având o anumită valoare în stat și depășind în importanță cealalaltă soție a faraonului, Sitamun, care nu reușise să zămislească nici un baiat, ci, dupa unele afirmații istorice, doar o fiică, misterioasa Nefertiti.

Amenhotep III se îmbolnăvi grav, aflându-se în situația de a nu avea moștenitori legitimi la tron, așa că faimosul consiliu al înțelepților decise să îl accepte ca nou faraon pe mai tînărul Amenhotep.Între timp, acesta devenise soțul lui Nefertiti, sora lui vitregă, o practică destul de frecventă în perioada anticului Egipt. Inițial, cei doi proaspăt casatoriți ar fi trebuit să conducă în regență pe perioada bolii tatălui, dar acesta muri, lăsând tronul lui Amenhotep, care în acel moment primi numele de Amenhotep IV.

Primul genocid comis de umanitate

In ultimul secol, ideea de razboi, de crima, de lupta pentru suprematie a devenit o stare de spirit sociala. Genocidul organizat de nazisti in cel de al doilea Razboi Mondial ne cutremura si evitam filmele,, cartile ce povestesc de tragedia umana creata din pacate tot de oameni, care poate nu si-au meritat niciodata apelativul de „umani”.

Un alt motiv de meditatie si rusine pentru toti, evreii nu au fost primele victime ale diabolismului naturii umane. Sa ne amintim doar de conquistatorii spanioli care au exterminat culturile locale din America de Sud, din dragoste pentru aur. Dar care a fost primul genocid, prima crima in masa, pe care omul a comis-o? (din ceea ce sunoaste istoria, desigur)

Desi parerea nu este unanima, majoritatea paleoantropologilor sustin ca acum intre 40.000 de ani si 27.000, , Homo Sapiens a comis primul genocid, exterminand de pe planeta singura specie ce avea acelasi patrimoniu genetic, omul de Neanderthal.

Omul de Neanderthal avea un aspect vizibil diferit fata de Homo Sapiens. Desi probabil ADN ul celor doua specii coincide in proportie de 99,5%, cei 0,5% au creat diferente esentiale. In primul rand, creierul omului de Neandertal era cu 10% MAI MARE decat al nostru. Apoi, osul frontal avea o dubla arcada, cu un șanț in centru. Mandibula era foarte proeminenta, iar barbia lipsea total. O alta caracteristica era prezenta unui chignon occipitale, o proeminenta a cefei, si a proeminentelor triunghiulare aflate in cavitatea nazala. Din punct de vedere fizic, se considera ca masa musculara a omului de Neanderthal era cu cel putin 30% mai mare decat la Homo Sapiens.

Omul si-a castigat din timpuri istorice suprematia pe planeta ucigand in masa, exterminandu-si propriile rude.

Carte de referinta: Robert J. Sawyer, "La genesi della specie", Fanucci Editore, Roma, 2004 - romanul ce a castigat premiul Hugo in anul 2003

Jargonul spionilor: scurta lista de termeni

Ca introducere a acestei scurte liste de cuvinte de jargon, voi cita discursul lui Jock Goddard, un personaj magnific creat de Joseph Finder in romanul sau, “Paranoia”: „Spionajul corporativ, baiatul meu, e american cat Chevroletul si placinta de mere. La dracu, cum crezi ca a devenit America o superputere economica? In 1811 un yankeu cu numele de Francis Lowell Cabot, a spionat impotriva Marii Britanii si a furat secretul cel mai pretios al Angliei: razboiul de tesut Cartright, stalpul de sustinere al intregului nenorocit de sector de textile. A adus blestemata revolutie industriala in America, transformandu-ne intr-un colos. Si totul multumita unei singure operatiuni de spionaj corporativ.”

Fix: termen folosit de CIA, aparut in perioada Razboiului Rece si i ndica o persoana ce trebuie compromisa si santajata pana cand se va supune ordinelor primite de la Agentie.

Backstopping: serie de identitati false furnizate unui agent secret ce va trebui sa treaca de controale foarte riguroase.

Plumbing: termen apartinang jargonului spionistic care indica diferite structuri cum ar fi ascunzatori, depozite de informatii rezervate si alte asemenea, puse la dispozitia unei agentii de intelligence clandestina.

Compromise: descoperirea unui agent, a unei ascunzatori sau a unei tehnici spionistice din partea unui inamic.

Blown: demascarea membrilor, structurilor (de exemplu ascunzatori) sau alte elemente ale unei activitati sau ale unei organizatii clandestine. Se defineste „descoperit” si un agent a carui identitate este cunoscuta adverasului.

Dead Drop: vizuina, ascunzatoare. In jargonul spionjului indica un loc secret folosit ca punct de intalnire clandestin intre un agent si un curier, un controlor sau un alt agent in interiorul unei retele sau nei organizatii spionistice.

Control: putere exercitata asupra unui agent sau asupra unul dublu agent pentru a-i interzice sa dezerteze sau sau treaca in serviciul unui alt guvern (operatiune ce in jargon se numeste trpling).
Black bag job: expresie colocvia ce indica intrarea clandestina intr-un birou sau intr-o locuinta pentru a obtine ilegal dosare sau alte materiale.

Active measures: expresie de origine rusa ce indica operatii de inteligence ce au influenta asupra politicii sau asupra actiunilor altor tari. Pot sa fie secrete sau manifeste si cuprind o gama foarte larga de activitati, printre care si crima.

Spy Book: The Encyclopedia of Espionage

Sursa: Joseph Finder, “Paranoia”, ed. Rizzoli, 2004, Italia

Cine a scris vechiul testament? Cei 480 de ani de domnie a dinastiei davidice

Aceasta intrebare des pusa gaseste arareori o explicatie clara. In cartea lui Laurence Gardner, “Lost secrets of the sacred ark”, poveste Vechiului Testament este spusa din punctul de vedere al istoricului obiectiv, cu un renume si cu o credibilitate foarte buna in domeniu.

Anticul Testament a fost scris de catre scribii evrei in tipul captivitatii babilonese, incepand cu anul 586 i.c. Ca un punct de reper, fuga evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise, un episod cu o importanta foarte mare in Biblie, a avut loc in timpul domniei faraonului Ramses I, care a condus pentru doar un an. El a murit la scurt timp dupa urcarea pe tron, moment ce coincide cu povestirea biblica a mortii faraonului ce pornise pe urma poporului ales, de acum iesit din Egipt. Aceste fapte aveau loc in anul 1335 i.c., cu aproximativ 1250 de ani inainte ca povestirea sa fie pus ape hartie de catre inteleptii evrei.

Una dintre cele mai mari probleme pe care scribii le-au avut a fost lipsa insemnarilor istorice pentru patru secole, asa ca au fixat pentru dinastia davidica o durata standard de domnie de 40 de ani pentru fiecare. Tocmai de aceea David si Solomon au avut conform textululi biblic aceeasi perioada de domnie. Perioada de 480 de ani deci ce ar corespunde in biblie domniei dinastiei davidice este un fapt foarte discutabil si relativ.

Legea lui Pareto: rezultatele nu sunt mereu pe măsura eforturilor

Secolul XIX a fost un secol al iluminării din punct de vedere al descoperirilor ce au urmat in secolul XX. Una dintre cele mai utilizate reguli în economie, dar și în viața de zi cu zi, este legea lui Pareto. Un economist italian din secolul XIX, Vilfredo Pareto, a stabilit ca 80% dintre averi sunt în posesia a 20% din populație. De atunci, raportul 20/80 a devenit celebru și observația directă a făcut să se descopere că se aplică în cele mai multe dintre situații. De asemenea, s-a demonstrat că 80% din rezultate se atinge cu doar 20% efort.

Vilfredo Federico Damaso Pareto s-a născut la Paris pe data de 15 iulie 1848 și a murit pe data de 19 august 1923. A fost un sociolog, economist și inginer italian. Tatăl său era un inginer italian exilat din motive de politică, iar mama sa era de naționalitate franceză. În anul 1858 întreaga familie s-a mutat din nou pe teritoriul Italiei, la Torino.

Legea lui Pareto poartă și numele de curba distribuirii veniturilor. Acest conept este o extrapolare făcută de Pareto a faptului că nu doar numărul de persoane cu un venit mediu este mult mai mare decît cei cu un venit foarte mare sau foarte mic, dar și a faptului că, pe măsură ce se ia în calcul o medie mai mare a veniturilor, numărul celor care încasează venit se diminuează în așa fel încît în mare măsură e la fel în toate țările și în toate epocile.

Franța: profesorii vor învăța cum să se impună în fața elevilor

În Franța, începînd din acest an, profesorii au posibilitatea de a se înscrie la ”cursuri de autoritate”, pentru a învăța cum să gestioneze elevii mai indisciplinați. Ministerul Educației și-a dat deja acordul pentru o primă serie de zece lecții în unele școli din regiunea Parisului. Obiectivul: să se obțină respect de la elevi, sa se stabilească comportamentul adecvat ce trebuie menținut în clasă, să se cunoască cum se instruiește pentru o bună educație. Inițiativa a fost lansată de un profesor care predă într-un banlieue, un cartier popular tipic de la periferia Parisului.

Articol publicat de revista "Acqua e Sapone", nr. din ianuarie, 2010

Traducere: Anca-Elena Balan

Spune-mi ce asculți, ca sa îți spun cine ești

Muzica, văzută de mulți ca o hrană pentru suflet, o ascultăm în funcție de personalitățile nostre. Acest fapt a fost dovedit de Adrian North, profesor la Heriot-Watt University, Edinburgh, care a pus la cale un studiu elaborat, pe 36,000 de subiecţi din întreaga lume, pentru a vedea care este exact legătura dintre persoanlitate şi gusturile muzicale. Și a demonstrat într-adevăr că spunem cine suntem dacă spunem ce muzică ascultăm.

Acest studiu este de mare ajutor pentru planul de marketing și de vînzări din industria muzicală, deoarece oferă un portret al ascultătorului de muzică. Acum publicul țintă al fiecăruia poate fi mai bine conturat și îi poate salva pe produca tori de criză. Produsul poate fi modelat pe personalitatea clientului.

Este studiul oare adevărat? Asta depinde de cît de bine se potrivesc rezultatele testului la fiecare dintre noi. Adrian North enumeră legăturile dintre genurile muzicale și personalități ca mai jos:

BLUES – cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, blânzi, dezinvolţi
JAZZ – cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, dezinvolţi
MUZICA CLASICĂ – cu o părere bună despre sine, creativi, introverţi, dezinvolţi
RAP – cu o părere bună despre sine, sociabili
OPERĂ- cu o părere bună despre sine, creativi, blânzi
COUNTRY şi WESTERN – muncitori, sociabili
REGGAE – cu o părere bună despre sine, creativi, cam leneşi însă, sociabili, blânzi, dezinvolţi
DANCE – Creativi, sociabili, însă deloc blânzi
INDIE – cu o părere proastă despre sine, creativi, cam leneşi, deloc blânzi
ROCK/HEAVY METAL – nu au încredere în sine, creativi, cam leneşi, deloc sociabili, blânzi, dezinvolţi
POP – cu o părere proastă despre sine, deloc creativi, muncitori, sociabili, blânzi, deloc dezinvolţi
SOUL – cu o părere proastă despre sine, creativi,sociabili, blânzi, dezinvolţi

Sursa: Curiozități - Enciclopedie online

Al treisprezecelea semn zodiacal: Ophiuchus

Zodiacul este, în ciuda relativității sale, unul dintre cele mai citite articole pe paginile ziarelor sau în mediul electronic. Horoscopul se baza pe constelațiile de pe cer raportate la mișcarea de rotație a Pămîntului în jurul soarelui.

Zodiacul modern are acum 13 semne zodiacale. Ofiuco, cu denumirea sa latină Ophiuchus, cel ce poartă șarpele, este una dintre cele 88 de constelații moderne, descoperite după cercetări recente, dar este și una dintre cele 48 de constelații numite de Ptolomeu. Al 13-lea semn zodiacal si anume Ophiuchus sau Purtatorul de Serpi a fost descoperit de un cercetător australian.

În mitologia greacă, Ofiuco era identificat cu Asclepio, zeul medicinei. Acesta avea nu numai puterea de a vindeca, dar și darul de a readuce la viață morții. Legenda spune că demult, la Creta, Glaucon, fiul regelui Minosse, a căzut într-un recipient cu miere și a murit înecat. Asclepio vroia să îl studieze pe micul copil, cînd un șarpe s-a apropiat de cei doi. Speriat, Asclepio a omorît șarpele, dar din urma acestuia a venit altul, cu iarbă în gură, pe care a depus-o pe șarpele fără viață. Acesta a înviat datorită efectului ierbii magice. Atunci Asclepio a luat aceeași iarbă și a pus-o pe corpul copilului neînsuflețit, care prin magia ierbii, a fost readus la viață.

Semnul cade in perioada 30 noiembrie-18 decembrie, intre zodia scoprpionului si zodia sagetatorului, datorită unei deviații a traiectoriei Pămîntului în jurul Soarelui. Este un semn solar, caracterizat de energie si lumină.

Bomba atomică: cea mai puternică bombă lansată vreodată

Explozia bombelor de la Nagasaki și Hiroshima au rămas în istorie nu numai ca o catastrofă, dar și ca o dovadă a puterii atomice. Dar bomba de la Nagasaki nu a fost nici pe departe cea mai puternică bombă atomică detonată.

În anul 1961, grupul de lucru al lui Andrej Dmitrievič Sakharov a construit în Uniunea Sovietică bomba numita Tsar Bomba, cea mai puternică bombă cu hidrogen care a fost testată vreodată. Bomba a fost contruită în mai puțin de șase săptămîni și numele ei de cod era Ivan.

Pe data de 30.10.1961 bomba a fost lansată pe insula Novaia Zemila din Oceanul Arctic, în baia Mitjušicha, la nord de cercul Polar Arctic, în nordul Rusiei. Deși forța inițială a bombei era de 100 de megatone TNT, a fost limitată pentru a limita cantitatea de deșeuri radioactive rezultate. Forța bombei a fost de aproximativ 57 de megatone TNT, deși voci neautorizate susțin ca forța reală era între 62 si 97 de megatone, adică de aproape 5000 de ori mai mare decît bomba de la Nagasaki.

Pe teritoriul european, s-a calculat că dacă bomba ar fi fost lansată la Londra, ar fi omorît toți locuitorii londonezi și ar fi provocat incendii pînă la Oxford, adică pe o rază de 90 km de la locul exploziei.

În ziua exploziei, deși cerul era noros, lumina provocată de explozie a fost văzută de la 1000 km distanță.

Misterul numerelor/ The mistery of the numbers/ Il mistero dei numeri

Cuvintele nu au nici un rost, cifrele vorbesc de la sine...
The words have no point, the numbers speak for themselves...
Le parole non valgono niente, le cifre parlano per loro stesse...

11 x 11 = 121
111 x 111 = 12321
1111 x 1111 = 1234321
11111 x 11111 = 123454321
111111 x 111111 = 12345654321
1111111 x 1111111 = 1234567654321
11111111 x 11111111 = 123456787654321
111111111 x 111111111 = 12345678987654321

9 x 9 + 7 = 88
98 x 9 + 6 = 888
987 x 9 + 5 = 8888
9876 x 9 + 4 = 88888
98765 x 9 + 3 = 888888
987654 x 9 + 2 = 8888888
9876543 x 9 + 1 = 88888888
98765432 x 9 + 0 = 888888888

1 x 9 + 2 = 11
12 x 9 + 3 = 111
123 x 9 + 4 = 1111
1234 x 9 + 5 = 11111
12345 x 9 + 6 = 111111
123456 x 9 + 7 = 1111111
1234567 x 9 + 8 = 11111111
12345678 x 9 + 9 = 111111111
123456789 x 9 +10 = 1111111111

1 x 8 + 1 = 9
12 x 8 + 2 = 98
123 x 8 + 3 = 987
1234 x 8 + 4 = 9876
12345 x 8 + 5 = 98765
123456 x 8 + 6 = 987654
1234567 x 8 + 7 = 9876543
12345678 x 8 + 8 = 98765432
123456789 x 8 + 9 = 987654321

Sursa/Source/Fonte: Stiati-Ca

Anul nou - între păgîn și creștin

Sărbătorirea Anului Nou este probabil cea mai veche sărbătoare din lume, originile sale răsărind tocmai în bătrînul Babilon, cu mai mult de 2000 ani inainte de Hristos. Creștinii au boicotat-o și au considerat-o păgînă, data sărbătoririi a fluctuat mereu, dar prin milenii, sărbătoarea încă există și este un simbol al vieții, al înnoirii naturii, al victoriei luminii asupra întunericului. și toate acestea pentru că timpul trebuie ajutat să treacă.

 Timp de secole, ziua cînd începea Anul Nou coincidea cu ziua de Crăciun. Astfel, sărbătoarea religioasă a nașterii Domnului se contopea cu sărbătoarea păgînă a începerii Noului An. Romanii sunt cei care în anul 153 i.C au instituit ziua de 1 ianuarie ca fiind începutul anului nou. Înainte, pe cuprinsul Imperiului, această sărbătoare era pe 25 martie.

Creștinismul s-a întins din ce în ce mai mult pe întreg teritoriul Imperiului Roman și nu numai. Încetul cu încetul, sărbătoarea Crăciunului și cea a Anului Nou au început să fuzioneze, să se apropie una de cealaltă. Anul nou începuse să fie sărbătorit prin post și rugăciune, asemeni unei sărbători religioase. Anul nou a avut multe date, a variat în timp între ziua Crăciunului, ziua Paștelui, 1 martie și 25 martie. Data de 1 ianuarie este relativ recentă: ne despart 400 de ani de începuturile consacrării ei pe scară largă.

Țările Ortodoxe au fost printre ultimele care au acceptat noua sărbătoare, în primul rînd datorită caracterului ei păgîn, neconectat la nici un fapt din calendarul religios. Pentru mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun. În Italia, s-a serbat pînă în sec. al XIII-lea, în Rusia pînă la domnia țarului Petru cel Mare, iar în România pînă la sfîrșitul secolulul al XIX-lea. Tocmai pentru acest motiv, în anumite zone Anul Nou se numește și Crăciunul Mic.

Poveștile lui Moș Crăciun

Toți copiii au primit de la el cadouri, sub bradul împodobit. În noaptea de Ajun se strecoară, cu ajutorul magiei, prin hornurile caselor și lasă cadouri copiilor cuminți, și anume jucăriile pe care și le-au dorit mereu. Moș Crăciun vine să vestească pentru creștini nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Moș Crăciun locuiește în Laponia și vine cu săniuța fermecată, trasă de nouă reni. Rudolph, renul cu nasul roșu ca o stea, este primul la tras sania. Primul Moș s-a numit altfel și locuia în Turcia, la Mira. În secolul IV, un episcop creștin foarte bogat împărțea copiilor cuminți cadouri, iar celor obraznici le dădea cîte o nuielușă. În sărbătorile creștine, această sarcină revine Sfîntului Nicolae, pe data de șase decembrie, în fiecare an. Faptele episcolului au devenit cunoscute în toată Europa, iar mai tîrziu, odată cu valurile de imigranți, a ajuns și în America.

Statele Unite ale Americii – casa natală a Moșului cel bun
În decembrie 1862, Thomas Nast, caricaturistul de la ziarul new-yorkez Harper’s Illustrated Weekly, l-a desenat pe Moș Crăciun, împrăștiind vestea că locuiește la Polul Nord și, ajutat de spiriduși, face tot anul jucării pentru a le dă de Crăciun copiilor. Dar apoi, pe măsură ce cercetările geografice au evoluat și s-a constatat că la Polul Nord renii ar muri de foame, Moșul s-a mutat în Laponia. Povestea a pornit să umple imaginația copiilor de fascinație și să îndemne oamenii mari să le ofere micuților fericire. Astfel, pastorul american Clement Clark Moore a scris un poem în care moșul grăsuț, cu babrbă albă și îmbrăcat în roșu a devenit subiectul principal.


Creștinul Crăciun
Povestea creștină spune că soția lui Crăciun a primit-o pe fecioara Maria să nască în ieslea ei, fără a-și anunța soțul. Drept pedeapsă, acesta i-a tăiat mîinile, însă fecioara i le-a lipit înapoi prin puterea minunilor. Văzînd minunea, Crăciun a devenit creștin și de fericire că a fost îndreptat răul pe care îl făcuse soției sale, a aprins un foc din brazi și a început să cînte în jurul acestuia, făcînd cadouri tuturora. Cîntecele sale au devenit în timp tradiționalele cîntece de Crăciun.

Bătrînul făuritor de jucării
Un bătrîn, la marginea unui oraș, făcea jucării tot anul, frumoase și unice între ele. De crăciun, ieșea cu ele la tîrg și le vindea pe bani puțini, pentru bucuria de a face să zîmbească copiii. Într-un an vînduse toate jucăriile, dar la fereastra unei case sărace a vîzut că micuții nu vor primi nimic, pentru ca erau prea sărmani. Așa că, scotocind, le-a dăruit un soldățel.

Bătrînul se întristă, fiindca nu putea face căte o jucărie pentr fiecare copil, mai ales pentru cei săraci. Pe drumul spre casă zări în zăpadă un cerb rănit, de care i se făcu milă și îl pansă cum putu mai bine. Drept cadou pentru bunătatea sa, animalul îi îndeplini dorința sa profundă: de a face cîte un cadou fiecărui copil.

Pe loc apăru o sanie fermecată, trasă de reni, care îl purtară departe, pe un tărîm de basm. Hainele sărăcăcioase ale bătrînului se transformară în haine de culoare roșie, iar în noua sa casă se găseau mulți pitici, pregătiți să facă împreună jucării. Astfel, an de an, făcură din ce în ce mai multe jucării și mai frumoase, una pentru fiecare copil, în funcție de ceea ce își dorea.


Scrisori pentru Moș Crăciun
Toți copii scriu aceste minunate scrisori pentru Moș. Fetițele le scriu mai lungi, pentru a se face mai plăcute Moșului, iar băieții sunt scurți, dar hotărîți cînd vine vorba de ce cadouri să ceară. Cei mai mulți pun scrisorile pline de dorințe în cutiile poștale, pentru a fi livrate în Laponia. Scandinavii însă le ard, fiind convinși că dorințele lor ajung la casa moșului prin fumul care se înalță spre ceruri. Cu siguranță, cu toții am scris și poate încă scriem scrisori pentru Moș Crăciun. Răbdător, el le citește pe toate și ne îndeplinește dorințele!


Crăciun Fericit!

Sărbătorile de iarnă: bradul de Crăciun

Crăciunul este sărbătoarea creștină prin care se celebrează nașterea miraculoasă a fiului lui Dumnezeu. Celebrarea datează din secolul IV în vestul Europei și din secolul V în estul Europei și timp de secole a fost sprbptorită pe data de șase ianuarie, care acum, în estul Europei, este sarbatorită ca ziua de Bobotează, cînd Iisus a fost botezat.

Gnosticii din Egipt, o sectă creștină nerecunoscută de către canonici, serbau încă din secolul II data de șase ianuarie ca fiind ziua cînd Iisus s/a arătat ca fiu al lui Dumnezeu, la botez.

”Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară[15]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.” (Sursă: Wikipedia)



Bradul de Crăciun
Obiceiul împodobirii bradului provine de la germani, care de Crăciun, își ornau casele cu brazi cu ornamente. In vestul Europei, acest brad împodobit era în cinstea anului nou, și în nici un caz ca un simbol al Crăciunului. Și popoarele nordice obișnuiau să își împodobească casele cu crengi de brad și de vîsc. După primul război mondial, această tradiție se răspîndește în toată Europa.

În tradiția din România, bradul împodobit apare în două momente capitale din viața omului: la nunți, cand bradul simbolizează o viață îmbelșugată și fericire, dar joacă și rolul unui arbore fertilizator. Al doilea moment este la înmormîntările femeilor și bărbaților tineri, cînd bradul este un copac de judecată și de pomană, pentru sufletele plecate pe celălalt tărîm.

În tradițiile scandinave, copacii veșnic verzi erau împodobiți. Conform poveștii, bradul din Wotan a fost ars în seara de 25 decembrie, moment al solstițiului de iarnă, ca un simbol al triunfului luminii peste întuneric, triunful vieții peste moarte și începutul unui nou an, adică a unui nou ciclu, a unei noi etape a vieții.

Păgînii considerau zilele cuprinse între 25 decembrie și șase ianuarie ca fiind ”nopțile ciudate”, iar pentru protecție, își ornau casele cu ramuri de brad ornate cu lumînări mereu aprinse.

Roma: Copiii români au avut serbarea de Crăciun

Copiii români de la Roma s-au adunat pentru a cînta împreună colindele de acasă. În fața părinților, adunați în Aula Magna a școlii Circolo Didattico ”Alfredo Bajocco”, copiii au recitat versuri în românește și au cîntat veseli tradiționalele colinde de Crăciun. Micuții vin din toate părțile României și au vîrstele cuprinse între șase și 11 ani. Cu toții au citit povestea primului fulg de nea, pentru a le arăta părinților că acum citesc și în românește.


Copiii urmează cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, lansat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în colaborare cu Institutul Limbii Române. În Italia, proiectul se desfășoară în provinciile Lazio, Umbria, Lombardia, Piemont și Veneto. La școala ”Alfredo Bajocco”, copiii învață limba română sub îndrumarea profesoarei Carmen Detrimona Balan, care deasemenea predă și la Viterbo și Orvieto. ”Români vom rămîne pînă vom muri.[...] Limba română este cel mai frumos dar pe care il dați copiilor. Trebuie să le dăm rădăcini și aripi.”, a început Prof. Carmen Detrimona Balan serbarea. Între micii colindători se afla și un copil italian, Alessandro, care a vrut să urmeze acest curs de limbă română. ”Mergea la piscina și apoi nu a mai vrut să meargă, a vrut să vină aici”, spune zîmbind bunica lui Alessandro. Mîndru, micuțul numără pînă la zece în română și apoi se alătură să cînte alături de ceilalți vechile melodii tradiționale. Colinda ”Moș Crăciun cu plete dalbe” a fost cîntată de părinți și copii împreună și aplaudată îndelung de toți cei din sală. La finalul serbării, ”pentru că ne aflăm în Italia cu toții”, cum a declarat Prof. Carmen Detrimona Balan, cîntecul italian ”A natale puoi” a fost cîntat din nou de copii și părinți împreună.

Profesorii italieni nu văd copiii români ca pe o problemă. ”Limba italiană e dificilă, are foarte multe reguli. Ca și comportament, copiii români sunt mai buni ca alții. Se implică cu multă seriozitate în învățarea limbii italiene, sunt foarte muncitori, poate cultura din care vin i-a influențat să fie astfel. Dar ar servi încă un curs, care să îi ajute pe cei aflați de puțin timp în Italia să învețe limba italiană.”, a spus prof. Patrizia Pallombo, care a predat religia ”la numeroși români”. Copiii români, conform părinților, s-au integrat foarte bine în școli și în viața socială. ”Limba română pierde teren și cîștigă teren italiana. Uite, culorile, cînd vorbește le spune în italiană, că are prieteni numai italieni și cuvintele românești aproape nu le mai utilizează”, povestește o mamă a cărei fiică este de doi ani venită în Italia.

Serbarea copiilor români a avut loc ieri, 17 decembrie a.c, iar corul colindătorilor a fost format din 12 copii, din cei 15 înscriși la cursul de la școala ”Alfredo Bajocco”. Micul lor spectacol a durat o oră, după care copiii au plecat acasă pentru a-l aștepta pe bătrînul Moș Crăciun.

Autor: Anca-Elena Balan

Ludwik Lejzer Zamenhof: 150 de ani de la nașterea sa

Astăzi, 15 decembrie 2009, se sărbătoresc 150 de ani de cînd s-a născut Zamenhof, inventatorul limbii artificiale numită esperanto. Esperanto, conform Dicționarului Explicativ Român din 1998 este ”o limbă artificială, formată din elemente de vocabular şi de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internaţională. – Din fr. Espéranto”.

Limba Esperanto a fost dezvoltată între anii 1872 – 1887 de către oftalmologul polonez Ludwik Lejzer Zamenhof, alăturîndu-se celorlalte limbi internaționale auxiliare cunoscute. Numele limbii vine de la pseudonimul creatorului său, însemnînd ”cel ce speră”.


Limba conține un set de reguli considerate simplu de învățat, preluate și amestecate din diferite limbi existente nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Regulile au ca scop să fie ușor de reținut și în același timp să confere limbii aceeași expresivitate ca limbile vii, numite și limbi etnice.


Zamenhof avea 19 ani atunci cînd a elaborat primul său proiect ce avea în prim plan crearea unei limbi universale, iar la 28 de ani, în 1887, a publicat prima sa lucrare, sub pseudonimul de Doktor Esperanto.

Fata Morgana: magia legendei celtice

Magia a fost mereu o lume de dincolo, plină de mister și de frumusețe, guvernată de legile poveștilor și acoperită de ceața necunoscutului. Personajele celebre ale istoriei au trecut mereu pe teritoriul legendelor, unde frumusețea și bravura lor capătă trăsături asemănătoare cu ale zeilor. Fata Morgana este poate una dintre cele mai cunoscute zîne ale istoriei, alături de Mafalda. Dar cine era Morgana, cea care avea puterea să își schimbe forma și să creeze iluzii optice?




Morgana: sora vitregă a regelui Artur

Legenda fetei Morgana are rădăcini în tradiția celtică, în miturile legate de Avalon. În aceste legende, personajul zînei Morgana se prezintă adesea în antagonism cu regele Artur, fiind prin urmare un dușman pentru Ginevra, soția regelui. În scrierile care povestesc viața vrăjitorului Merlin, cel mai puternic vrăjitor existat vreodată, Morgana este cea mai mare din cele nouă surori ce guvernau peste Avalon, insula vrăjitoarelor și a lumii legendelor.



Puterile cele mai cunoscute ale fetei Morgana erau acelea de a vindeca și de a își schimba forma. Conform legendei, ea era sora vitregă a lui Artur, fiica lui Lady Igraine și a primului ei soț, Gorlois, deci a moștenit o parte din puterile miraculoase ale mamaei sale. În această versiune a legendei, Morgana avea două surori mai mari. Numărul trei este un număr fatidic în mitologia celtică, dar și în basmele balcanice și poveștile din Europa de Vest. Mitul celor trei frați sau surori duce mereu la concluzia că cel mai mic dintre frați este cel mai puternic și mai înțelept.



Morgana a fost educată în spiritul Avalonului, conform tradiției lui, de către Viviana, Preoteasa Mamă din Avalon, cu scopul de a-i lua locul după dispariția sa. Și Artur a primit aceeași educație antică și a primit misiunea de a uni Anglia. Un personaj confuz este Mordred, fiul cel rău al Morganei și al lui Artur, a cărui existență a fost ignorată complet de rege. Însă în poveștile mai vechi, rolul negativ atribuit copilului rezultat în urma incestului îi era atribuit uneia dintre surori.



Unele legende o surprind pe Morgana în ipostaza elevei lui Merlin, pentru a deveni mai apoi inamica lui. Zîna a dat numele său unui fenomen optic, caracterizat de crearea unei iluzii optice, datorită proprietății sale de a se transforma, de a lua alte forme. Acest fenomen rar, întîlnit în deșert datorită căldurii combinate cu lipsa umidității, apare mai des pe mare, ca o urmare a evaporării apei. În Italia, apariția sa a fost atestată în Strîmtoarea Messina.



Avalon: locul unde toate legendele se întîlnesc

Insula Avalon a devenit un loc magic în legendele celtice și nu numai. Ortodoxismul a preluat și el o parte din misterul dat de această insulă englezească. Conform tradiției, Iisus însuși a vizitat această insulă, care a devenit și casa Sfîntului Graal, pocalul cu care Iisus a băut la cina cea de taina. Tot în Avalon au fost îngropate și corpurile neînsuflețite ale lui Artur, Ginevra și fata Morgana. În timpul domniei sale, regele Enrico II, cercetează insula și, la cinci metri sub pamînt, descoperă două sicrie: unul inscripționat cu numele regelui Artur, unde se afla scheletul unui om de o statură impresionantă, în jur de 2.30 metri și celălalt, al unei femei minione chiar și pentru acea perioadă, sicriul Ginevrei.



Avalon, pe lîngă locul de odihnă veșnică al Morganei, este cunoscut și ca locul unde se află mormîntul lui Merlin, vrăjitorul cel mai puternic, dar și ascunzătoarea spadei Excalibur, ea insăși plină de magie și putere, după ce un dragon i-a dat aceste caracteristici prin răsuflarea sa.

Hitler – un antrenor de fotbal în Auschwitz

Ziua în care primul război a luat sfîrșit, 11 noiembrie 1918, este una dintre zilele păstrate în memoria colectivă ca un motiv de sărbătoare. Asociația Erskine a decis ca pentru sărbătorirea aniversării din 2010 să pregătească un studiu pe copiii din Marea Britanie, în care să le pună acestora întrebări despre personajele celul de al doilea război mondial. Zis și făcut, pînă acum totul bine și frumos, studiul s-a realizat pe 2000 de copii cu vărsta cuprinsă între 9 și 15 ani. Cea mai mare parte a lor, 77%, au știut că Hitler a fost liderul partidului nazist. Însă ceilalți au ales să își dea cu părerea.




Hitler – un mai tînăr Isaac Newton

Mai mult de unul din opt copii, mai exact 13,5%, cred că Adolf Hitler a descoperit conceptul de gravitate în anul 1650. Noroc de mărul care, conform legendei, l-a lovit în cap pe tînărul Newton și l-a făcul să înțeleagă că forța gravitațională ”cerească” e de fapt forța de gravitație terestră.

Isaac Newton a trăit într-adevăr în secolul respectiv, între anii 1642-1727, dar la vîrsta de opt ani încă nu își terminase studiile și nu începuse perioada descoperirilor. Prima sa descoperire a fost în anul 1665 și s-a numit binomul lui Newton.



Hitler – din nou a greșit secolul

Un copil din 20 crede că Hitler a fost antrenorul naționalei de fotbal a Germaniei. Din 1908 începînd, antrenorii Germaniei au fost: Otto Nerz, Sepp Herberger, Helmut Schön, Jupp Derwall, Franz Beckenbauer, Berti Vogts, Erich Ribbeck, Rudi Völler, Jürgen și Joachim Böw. Unde vine așezat oare Hitler în listă?



Greșelile au continuat la mai multe întrebări legate de al doilea război mondial. Dacă vă descurcați cu italiana, citiți tot articolul cu rezultatele studiului. Dacă nu o știți, vă spun eu că cel mai macabru dintre răspunsuri a fost dat la întrebarea: ce este Auschwitz-ul? 15% dintre copii cred ca e un parc de joacă.