Anul nou - între păgîn și creștin

Sărbătorirea Anului Nou este probabil cea mai veche sărbătoare din lume, originile sale răsărind tocmai în bătrînul Babilon, cu mai mult de 2000 ani inainte de Hristos. Creștinii au boicotat-o și au considerat-o păgînă, data sărbătoririi a fluctuat mereu, dar prin milenii, sărbătoarea încă există și este un simbol al vieții, al înnoirii naturii, al victoriei luminii asupra întunericului. și toate acestea pentru că timpul trebuie ajutat să treacă.

 Timp de secole, ziua cînd începea Anul Nou coincidea cu ziua de Crăciun. Astfel, sărbătoarea religioasă a nașterii Domnului se contopea cu sărbătoarea păgînă a începerii Noului An. Romanii sunt cei care în anul 153 i.C au instituit ziua de 1 ianuarie ca fiind începutul anului nou. Înainte, pe cuprinsul Imperiului, această sărbătoare era pe 25 martie.

Creștinismul s-a întins din ce în ce mai mult pe întreg teritoriul Imperiului Roman și nu numai. Încetul cu încetul, sărbătoarea Crăciunului și cea a Anului Nou au început să fuzioneze, să se apropie una de cealaltă. Anul nou începuse să fie sărbătorit prin post și rugăciune, asemeni unei sărbători religioase. Anul nou a avut multe date, a variat în timp între ziua Crăciunului, ziua Paștelui, 1 martie și 25 martie. Data de 1 ianuarie este relativ recentă: ne despart 400 de ani de începuturile consacrării ei pe scară largă.

Țările Ortodoxe au fost printre ultimele care au acceptat noua sărbătoare, în primul rînd datorită caracterului ei păgîn, neconectat la nici un fapt din calendarul religios. Pentru mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun. În Italia, s-a serbat pînă în sec. al XIII-lea, în Rusia pînă la domnia țarului Petru cel Mare, iar în România pînă la sfîrșitul secolulul al XIX-lea. Tocmai pentru acest motiv, în anumite zone Anul Nou se numește și Crăciunul Mic.