L’Anno Nuovo – tra pagano e cristiano

La celebrazione dell’Anno Nuovo è probabilmente la più vecchia festa nel mondo, le sue origini risalendo dalla vecchia Babilonia, più di 2000 anni a.C. I cristiani l’ho hanno boicottato e considerata pagana, la data della celebrazione è cambiata sempre, però tra millenni, la festa esiste ancora ed è un simbolo della vita, della rinnovazione della natura, della vittoria della luce sopra il buio. E tutto questo perche il tempo deve essere aiutato a passare.

Per secoli, il giorno quando iniziava il nuovo anno coincideva con il giorno di Natale. Dunque, la celebrazione religiosa della nascita di Gesù si univa con la festa pagana dell’inizio del nuovo anno. I romani sono quelli che nel 153 a.C. hanno istituito il giorno di primo gennaio come l’inizio del nuovo anno. Prima, nell’intero imperio, questa festa era il 25 marzo.

Il cristianesimo si è diffuso sempre di più sul territorio dell’Imperio Romano e non solo. Pian piano, le feste del Natale e dell’Anno Nuovo hanno iniziato a intrecciarsi, ad avvicinarsi una ad altra. L’Anno Nuovo ha iniziato a essere celebrato in preghiera e digiuno, come una festa religiosa. L’Anno Nuovo ha avuto più giorni di festeggiamento, ha variato in tempo tra il giorno del Natale, della Pasqua, il primo marzo e il 25 marzo. Il giorno di primo gennaio è abbastanza recente: solo 400 anni ci separano dall’inizio della sua consacrazione ampiamente.

I paesi ortodossi sono stati tra le ultime ad accettare la nuova festa, in principale per il suo carattere pagano, senza connessione con il calendario religioso. Per più di un millennio, i cristiani hanno celebrato L’Anno Nuovo nel giorno di Natale. In Italia, è stato celebrato fino al tredicesimo secolo, in Russia fino al regno di Pietro il Grande, e in Romania fino al diciannovesimo secolo. Proprio per questa ragione, in certe regioni, l’Anno Nuovo si chiama pure il Natale Piccolo.

The new year – between pagan and Christian

The celebration of the New Year is maybe the oldest feast in the world, his origins rising since the old Babylon, now more than 2000 years before the birth of Christ. The Christians boycotted it and considered it being pagan, the day of its celebrated changed a great number of times, but through the millenniums, the celebration still exists and it is a symbol of life, of the rebirth of nature, of the victory of light over dark. And all this because time needs to be helped to flow.

For centuries, the day when the New Year began was coinciding with the day of Christmas. So, the religious feast of the birth of God was mixing up with the pagan feast of the New Year. There were the Romans who instituted the day of the first of January as the beginning of the New Year. Before that, on the entire empire, this feast was celebrated on the 25th of March.

The Christianize spread more and more on the entire surface of the Roman Empire and not only. Little by little, the feast of Christmas and that of the New Year started to mix together, to become more alike. The New Year was now celebrated by praying and refusing all kind of meals, just as a religious feast. The New Year had more days when he was celebrated, varied in time between the days of Christmas, the day Of Easter, the first of March or the 25th of March. The day of the first of January is quite recent: there are 400 years to separate us from its consecration on a large scale.

The orthodox countries were the last to accept the new feast, especially for its pagan character, without connection to the religious calendar. For more than a millennium, the Christians celebrated the New Year in the day of Christmas. In Italy, in was celebrated until the 13th century, in Russia until the reign of the Great Peter, and in Romania until the end of the 19th century. For this particular reason, in some regions, the New Year is called The Little Christmas.

Anul nou - între păgîn și creștin

Sărbătorirea Anului Nou este probabil cea mai veche sărbătoare din lume, originile sale răsărind tocmai în bătrînul Babilon, cu mai mult de 2000 ani inainte de Hristos. Creștinii au boicotat-o și au considerat-o păgînă, data sărbătoririi a fluctuat mereu, dar prin milenii, sărbătoarea încă există și este un simbol al vieții, al înnoirii naturii, al victoriei luminii asupra întunericului. și toate acestea pentru că timpul trebuie ajutat să treacă.

 Timp de secole, ziua cînd începea Anul Nou coincidea cu ziua de Crăciun. Astfel, sărbătoarea religioasă a nașterii Domnului se contopea cu sărbătoarea păgînă a începerii Noului An. Romanii sunt cei care în anul 153 i.C au instituit ziua de 1 ianuarie ca fiind începutul anului nou. Înainte, pe cuprinsul Imperiului, această sărbătoare era pe 25 martie.

Creștinismul s-a întins din ce în ce mai mult pe întreg teritoriul Imperiului Roman și nu numai. Încetul cu încetul, sărbătoarea Crăciunului și cea a Anului Nou au început să fuzioneze, să se apropie una de cealaltă. Anul nou începuse să fie sărbătorit prin post și rugăciune, asemeni unei sărbători religioase. Anul nou a avut multe date, a variat în timp între ziua Crăciunului, ziua Paștelui, 1 martie și 25 martie. Data de 1 ianuarie este relativ recentă: ne despart 400 de ani de începuturile consacrării ei pe scară largă.

Țările Ortodoxe au fost printre ultimele care au acceptat noua sărbătoare, în primul rînd datorită caracterului ei păgîn, neconectat la nici un fapt din calendarul religios. Pentru mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun. În Italia, s-a serbat pînă în sec. al XIII-lea, în Rusia pînă la domnia țarului Petru cel Mare, iar în România pînă la sfîrșitul secolulul al XIX-lea. Tocmai pentru acest motiv, în anumite zone Anul Nou se numește și Crăciunul Mic.

Le storie di Babbo Natale

Tutti i bambini hanno ricevuto regali da lui, sotto l’abete decorato. Nella notte della vigilia di Natale, con l’aiuto della magia, scende giù per i camini delle case e lascia dei regali per i bambini buoni, i giocattoli che li hanno sempre desiderati. Babbo Natale viene per annunciare a tutti i cristiani, la nascita del figlio di Dio dalla Vergine Maria.

Babbo Natale abita in Lapponia e viene con la slitta magica, trainata da nove renne. Rudolph, la renna con il naso roso come una stella, è il primo che traina la slitta. Il primo Babbo si chiamava in un modo diverso e viveva in Turchia, a Mira. Nel secolo quattro d.C., un vescovo cristiano molto ricco dava dei regali ai bambini bravi, e per quelli cattivi portava un’asta. Nelle feste cristiane, questo dovere è preso da Santo Nicola, nel giorno del sei dicembre, ogni anno. Il comportamento del vescovo è diventato conosciuto in tutta l’Europa e più tardi, con la crescita del numero degli immigranti, è diventato conosciuto pure negli Stati Uniti dell’America.

Gli Stati Uniti dell’America – il posto dove è nato Babbo Natale
Il dicembre del 1862, Thomas Nast, caricaturista del giornale newyorchese Harper’s Illustrated Weekly, ha disegnato Babbo Natale, facendo conosciuta la storia di come lui viveva al polo nord ed aiutato dai folletti, faceva tutto l’anno giocattoli per regalare ai bambini a Natale. Però poi, come le scoperte geografiche sono evolute e si è scoperto che al polo nord le renne morirebbero di fame, Babbo Natale si è spostato per vivere nella Lapponia. La storia inizio a riempire l’immaginazione dei bambini con fascino e a consigliare gli adulti di offrire ai piccoli felicità. Cosi, il pastore americano Clement Clark Moore ha scritto una poesia in quale il Babbo Ciccio, con una barba bianca e vestito di rosso è diventato il soggetto principale.


Il cristiano Babbo
La storia cristiana dice che la moglie del Natale ha ospitato la vergine Maria nella sua stalla, per farla nascere, senza annunciare suo marito. Come punizione, lui li ha tagliato le mani, pero la Madonna li ha messi dove erano prima, con il potere del miracolo. Vedendo il miracolo, Natale è diventato cristiano e siccome era contentissimo che il male che aveva fatto alla sua moglie fosse stato corretto, abbia acceso un fuoco con i tronchi degli abeti e ha iniziato a cantare dintorno a esso, facendo dei regali a tutti. Le sue canzoni sono diventate nel tempo le tradizionali canzoni natalizie.

Il vecchio giocattolaio
Un anziano, nella periferia della città, faceva dei giocattoli tutto l’anno, belli e unici tra di loro. Quando era Natale, andava al mercato e li vendeva per pochi soldi, per la gioia di vedere i bambini felici. Una volta, aveva finito tutti i giocattoli, però alla finestra di una casa povera aveva visto che i bambini non riceveranno niente per Natale, perche non avevano dei soldi. Dunque, trafugando nel sacco, li ha regalato un soldatino.

Il vecchio si rabbuia, perché non poteva fare un giocattolo per ogni bambino nel mondo, specialmente per i bambini poveri. Quando andava accasa, vide nella neve un cervo ferito, per quale senti pietà e lo curo dando il suo meglio. Come regalo per la sua pietà, il cervo fecce diventare realtà il suo desiderio più forte: quello di fare un regalo a ogni bambino.

Nello stesso momento, apparve una slitta magica, trainata da renne, che lo portò lontano, lontano. I suoi abbiti poveri diventarono dei bei vestiti rossi e nella sua nuova casa si trovavano dei folletti, preparati a fare dei giocattoli, tutti insiemi. Cosi, ogni anno, hanno fatto più giocattoli, più belli, uno per ogni bambino, accordo ai suoi desideri.


Lettere per Babbo Natale
Tutti i bambini scrivono queste bellissime lettere per Babbo Natale. Le ragazzine le scrivono più lunghe, per farsi più piacevoli per Babbo, e i ragazzi sono più corti, però decisi quando si tratta dei regali che li devono chiedere. La maggior parte dei bambini mettono le lettere piene di desideri nella posta, per essere mandate in Lappone. Gli Scandinavi però li bruciano, credendo che i loro desideri arrivano a Babbo Natale tra il fuoco che si alza al cielo. Certo, tutti abbiamo scritto delle lettere a Babbo Natale e forse ancora li scriviamo. Pieno di pazienza, lui le legge tutte e ci esaudisce i desideri!


Buon Natale!

The stories of Santa Clause

All children received presents from him, under the decorated fir tree. During the night of Christmas Eve he sneaks, by magic, through the chimneys of the houses and lives presents for the god children, the toys they always wanted. Santa Clause comes to announce the birth of The Son of God by the maiden Maria.

Santa Clause lives in Lapland and comes with his magic sleight, dragged by reindeer. Rudolph, the reindeer with a red nose like a star, is the first in line to drag the sleight. The first Santa was called in a different way and lived in Turkey, at Mira. In the fourth century, a very wealthy Christian bishop was giving gifts to the god children and to the naughty children he was giving a birch. In the Christian celebrations, this tag is done by Saint Nicholas, on the sixth of December, every year. The story of the behavior of the bishop became known in the entire Europe and later, once with the immigrants, it arrived in America.

The United States of America –the native home of the good Santa
In December, year 1862, Thomas Nast, a caricaturist at the new-Yorker newspaper Harper’s Illustrated Weekly, drew Santa Clause, spreading the news that he lives at the North Pole and, helped by his elves, makes the entire year toys, for all the children, to give them for Christmas. But then, as the geographic discoveries evolved and attested that at the North Pole the reindeer would starve, Santa moved in Lapland. The story started to fill the imagination of all children and to council the adults to offer to the little ones happiness. So the American pastor Clement Clark Moore wrote a poem in which the Santa, fatty, with a white beard and all dressed in red, became the main subject.


The Christian Santa
The Christian story says that the wife of Santa received Virgin Mary to born in her stable, without announcing her husband. As a punishment, this man cut her hands off, but the Maiden put them back where they were, using the power of miracles. Seeing the miracle, Santa became a Christian and, felling happiness for the miracle that corrected his mean behavior toward his wife; he made a great fire, with some fir trees, and initiated sing around it, making gifts to everyone. His songs became with the passing of time the traditional Christmas songs.

The old toymaker
An old man, at the periphery of the city, was making toys the entire year, all beautiful and unique. For Christmas, he went to the market and sold then for little money, for the joy of making smiling the children. One year, he finished all his toys, but at the window of a poor family he saw that the children will receive nothing, because they were having no money. So, rummaging, gave them a soldier.

The old man became sad, because he could not make a toy for every child in the world, especially for the poor ones. On his way home, he saw in the snow an injured hart, which he felt petty for, curing him as well as he could. As a present for his kindness, the animal fulfilled his most strong wish: to make a present for every child.

In the same instant, a magic sleight appeared, dragged by reindeers, which took the old man in a magic place, far, far away. His poor clothes became some beautiful red clothes, and in his new home were living a lot of goblins, ready to make all together toys. So, every year, they made more and more toys and much beautiful, one for every baby, according to his wishes.


Letters for Santa Clause
All the children write this wonderful letters for Santa. The girls write them a bit longer, to make them nicer to Santa, and the boys are shorter, but decided, regarding the present they want. Most of the letters full of our wishes are sent through the mail box, to be delivered in Lapland. The Scandinavians burn them, being convinced their wishes arrive to Santa through the smoke that rises to the sky. Certainly, we all wrote letters for Santa and maybe we still write him. Patient, he reads all and fulfills our wishes!!



Marry Christmas!

Poveștile lui Moș Crăciun

Toți copiii au primit de la el cadouri, sub bradul împodobit. În noaptea de Ajun se strecoară, cu ajutorul magiei, prin hornurile caselor și lasă cadouri copiilor cuminți, și anume jucăriile pe care și le-au dorit mereu. Moș Crăciun vine să vestească pentru creștini nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Moș Crăciun locuiește în Laponia și vine cu săniuța fermecată, trasă de nouă reni. Rudolph, renul cu nasul roșu ca o stea, este primul la tras sania. Primul Moș s-a numit altfel și locuia în Turcia, la Mira. În secolul IV, un episcop creștin foarte bogat împărțea copiilor cuminți cadouri, iar celor obraznici le dădea cîte o nuielușă. În sărbătorile creștine, această sarcină revine Sfîntului Nicolae, pe data de șase decembrie, în fiecare an. Faptele episcolului au devenit cunoscute în toată Europa, iar mai tîrziu, odată cu valurile de imigranți, a ajuns și în America.

Statele Unite ale Americii – casa natală a Moșului cel bun
În decembrie 1862, Thomas Nast, caricaturistul de la ziarul new-yorkez Harper’s Illustrated Weekly, l-a desenat pe Moș Crăciun, împrăștiind vestea că locuiește la Polul Nord și, ajutat de spiriduși, face tot anul jucării pentru a le dă de Crăciun copiilor. Dar apoi, pe măsură ce cercetările geografice au evoluat și s-a constatat că la Polul Nord renii ar muri de foame, Moșul s-a mutat în Laponia. Povestea a pornit să umple imaginația copiilor de fascinație și să îndemne oamenii mari să le ofere micuților fericire. Astfel, pastorul american Clement Clark Moore a scris un poem în care moșul grăsuț, cu babrbă albă și îmbrăcat în roșu a devenit subiectul principal.


Creștinul Crăciun
Povestea creștină spune că soția lui Crăciun a primit-o pe fecioara Maria să nască în ieslea ei, fără a-și anunța soțul. Drept pedeapsă, acesta i-a tăiat mîinile, însă fecioara i le-a lipit înapoi prin puterea minunilor. Văzînd minunea, Crăciun a devenit creștin și de fericire că a fost îndreptat răul pe care îl făcuse soției sale, a aprins un foc din brazi și a început să cînte în jurul acestuia, făcînd cadouri tuturora. Cîntecele sale au devenit în timp tradiționalele cîntece de Crăciun.

Bătrînul făuritor de jucării
Un bătrîn, la marginea unui oraș, făcea jucării tot anul, frumoase și unice între ele. De crăciun, ieșea cu ele la tîrg și le vindea pe bani puțini, pentru bucuria de a face să zîmbească copiii. Într-un an vînduse toate jucăriile, dar la fereastra unei case sărace a vîzut că micuții nu vor primi nimic, pentru ca erau prea sărmani. Așa că, scotocind, le-a dăruit un soldățel.

Bătrînul se întristă, fiindca nu putea face căte o jucărie pentr fiecare copil, mai ales pentru cei săraci. Pe drumul spre casă zări în zăpadă un cerb rănit, de care i se făcu milă și îl pansă cum putu mai bine. Drept cadou pentru bunătatea sa, animalul îi îndeplini dorința sa profundă: de a face cîte un cadou fiecărui copil.

Pe loc apăru o sanie fermecată, trasă de reni, care îl purtară departe, pe un tărîm de basm. Hainele sărăcăcioase ale bătrînului se transformară în haine de culoare roșie, iar în noua sa casă se găseau mulți pitici, pregătiți să facă împreună jucării. Astfel, an de an, făcură din ce în ce mai multe jucării și mai frumoase, una pentru fiecare copil, în funcție de ceea ce își dorea.


Scrisori pentru Moș Crăciun
Toți copii scriu aceste minunate scrisori pentru Moș. Fetițele le scriu mai lungi, pentru a se face mai plăcute Moșului, iar băieții sunt scurți, dar hotărîți cînd vine vorba de ce cadouri să ceară. Cei mai mulți pun scrisorile pline de dorințe în cutiile poștale, pentru a fi livrate în Laponia. Scandinavii însă le ard, fiind convinși că dorințele lor ajung la casa moșului prin fumul care se înalță spre ceruri. Cu siguranță, cu toții am scris și poate încă scriem scrisori pentru Moș Crăciun. Răbdător, el le citește pe toate și ne îndeplinește dorințele!


Crăciun Fericit!

Le feste natalizie: l’albero di Natale

Il Natale è la festa Cristiana che festeggia la nascita miracolosa del figlio di Dio. La celebrazione data dal quarto secolo nell’ovest dell’Europa e dal quinto secolo nell’est del continente, è per secoli è stata celebrata il sei gennaio, che adesso, nell’Europa dell’Est, simbolizza il giorno del battesimo di Gesù.

Gli gnostici dell’Egitto, una setta cristiana non riconosciuta dai cristiani canonici, celebravano dal secondo secolo il giorno del sei gennaio come il giorno quando Gesù si è fatto vedere come il figlio di Dio, al battesimo. “La storia di un dio salvatore nato da una vergine, il sei dicembre o il venticinque gennaio non è per niente nuova, più dei culti pagani del tempo adorando una divinità di questo tipo. Dunque, il sei gennaio, il giorno del solstizio egiziano, era celebrato il flusso delle acque del Nilo e nel “culto dei misteri” locale la nascita del “eon” da una vergine. Epifaniu, scrittore cristiano, parla nella sua opera del rito della celebrazione che si svolge il sei gennaio e dei suoi significati agli egiziani e agli arabi da Petra (Elusa), dove si celebrava la nascita del bambino-dio Dusares da una vergine. Un altro scrittore cristiano, Ipolit, descrive come a Eleusis, in Grecia, si celebrava nello stesso giorno la festa dei misteri, quando il prete adulava la nascita del probo sacro: “La vergine era incinta e ha concepito e ha fatto nascere un figlio!” Sempre il sei gennaio i greci celebravano la nascita del dio Dioniso, la divinità che, come Gesù, trasformava l’acqua in vino.” (Fonte: Wikipedia)


L’albero di Natale
La tradizione di decorare l’abete viene dai tedeschi, che a Natale decoravano le loro case con degli abeti e ornamenti. Nell'ovest dell'Europa, quest’abete era ornato per festeggiare l’anno nuovo, e non come un simbolo del Natale. Pure i popoli nordici si abituarono a ornare le loro case con rami d’abete e vischio. Dopo la prima guerra mondiale, questa tradizione si è diffusa in tutta l’Europa.

Nella tradizione rumena, l’abete ornato apparve in due momenti importantissimi nella vita di una persona: al matrimonio, quando l’abete simbolizza una vita opulenta e felice, però gioca pure la parte di un albero fertilizzatore. Il secondo momento è ai funerali dei giovani, tante donne quanto uomini, quando l’abete è un albero del giudizio e delle elemosine, per le anime partite per il mondo dell’ aldilà.

Nella tradizione scandinava, gli alberi sempre verdi erano decorati. Accordo alla storia, l’abete di Wotan è stato bruciato nella sera del 25 dicembre, giorno del solstizio d’inverno, come un simbolo del trionfo della luce sopra il buio, della vita sopra la morte e l’inizio di un nuovo ciclo, di una nuova fase della vita.

I pagani consideravano i giorni compresi tra il 25 dicembre e il sei gennaio come “le notti strane” e per la loro protezione, ornavano le loro case con rami di abete decorate con candele sempre accese.

The Christmas Eve: the Christmas tree

The Christmas is a Christian holiday that celebrates the birth of the son of God. The feast lasts since the 4th century in West Europe and since the 5th century in East Europe and for centuries it was celebrated on the 6th of January, that nowadays is celebrated in East as the day of the baptize of Jesus.

The Gnostics from Egypt, a Christian sect unrecognized by the canonic Christians, were celebrating since the second century the day of the 6th of January as the day when Jesus showed himself as the sun of God, at the baptize.

“The story of a saving god borne by a maiden on the 6th of January or on the 25th on December was not new at all, most of the pagan cults adoring a god of this typology. So, on the 6th of January, the day of the Egyptian solstice, was celebrated the overflowing of the waters of Nil and in the local “cult of mystery” the birth of the “eon” from the maiden. Epifaniu, a Christian writer, speaks in his work about the ritual of the celebration from the 6th of January and its meaning at the Egyptians and at the Arabians from “Petra” (Eleusa)”, where was celebrated the birth of the baby-god Dusares by a maiden. Another Christian writer, Ipolit, describes how at Eleusis, in Greece, was celebrated in the same day the Feast of mystery, when the priest was proclaiming the birth of the sacred baby: “The maiden was pregnant; she conceived and gave birth to a son!” On the 6th of January the Greece were also celebrating the birth of the god Dionis, the god that, just as Jesus, was transforming the water into wine.” (Source: Wikipedia)


The Christmas tree
The tradition of decorating the fir tree comes from the Germans, who, for Christmas, were decorating their houses with fir trees full of decorations. In the West Europe, this fir was decorated for the arrival of the New Year, and not as a symbol of Christmas. Even the Nordic people were having the tradition of decorating their houses with braches of fir and mistletoe. After the World War I, this tradition spread in all Europe.

In the Romanian tradition, the decorated fir tree appears in two capital moments from the human life: at weddings, when the fir tree symbolizes a life full of abundance and happiness, but it plays also the part of a fertilizing tree. The second moment is at the funeral of the young people, women or men, when the fir tree is a judgment tree and a dole tree, for the souls that left for the other world.

In the Scandinavian tradition, the always-green-trees were decorated. According to the story, the tree from Wotan was burned in the night of the 25th of December, the day of the winter solstice, as a symbol of the triumph of light over dark, the triumph of live over death and the beginning of a new year, meaning a new cycle, a new phase of life.

The pagans were considering the days since the 25th of December until the 6th of January as being the “odd nights”, and, for protection, they were decorating their houses with branches of fir tree ornate with lighting candles.

Sărbătorile de iarnă: bradul de Crăciun

Crăciunul este sărbătoarea creștină prin care se celebrează nașterea miraculoasă a fiului lui Dumnezeu. Celebrarea datează din secolul IV în vestul Europei și din secolul V în estul Europei și timp de secole a fost sprbptorită pe data de șase ianuarie, care acum, în estul Europei, este sarbatorită ca ziua de Bobotează, cînd Iisus a fost botezat.

Gnosticii din Egipt, o sectă creștină nerecunoscută de către canonici, serbau încă din secolul II data de șase ianuarie ca fiind ziua cînd Iisus s/a arătat ca fiu al lui Dumnezeu, la botez.

”Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară[15]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.” (Sursă: Wikipedia)



Bradul de Crăciun
Obiceiul împodobirii bradului provine de la germani, care de Crăciun, își ornau casele cu brazi cu ornamente. In vestul Europei, acest brad împodobit era în cinstea anului nou, și în nici un caz ca un simbol al Crăciunului. Și popoarele nordice obișnuiau să își împodobească casele cu crengi de brad și de vîsc. După primul război mondial, această tradiție se răspîndește în toată Europa.

În tradiția din România, bradul împodobit apare în două momente capitale din viața omului: la nunți, cand bradul simbolizează o viață îmbelșugată și fericire, dar joacă și rolul unui arbore fertilizator. Al doilea moment este la înmormîntările femeilor și bărbaților tineri, cînd bradul este un copac de judecată și de pomană, pentru sufletele plecate pe celălalt tărîm.

În tradițiile scandinave, copacii veșnic verzi erau împodobiți. Conform poveștii, bradul din Wotan a fost ars în seara de 25 decembrie, moment al solstițiului de iarnă, ca un simbol al triunfului luminii peste întuneric, triunful vieții peste moarte și începutul unui nou an, adică a unui nou ciclu, a unei noi etape a vieții.

Păgînii considerau zilele cuprinse între 25 decembrie și șase ianuarie ca fiind ”nopțile ciudate”, iar pentru protecție, își ornau casele cu ramuri de brad ornate cu lumînări mereu aprinse.

Roma: I bambini rumeni hanno avuto la recita di Natale

I bambini rumeni di Roma si sono incontrati per cantare insieme le canzoni tradizionali della Romania. Davanti ai genitori, venuti in Aula Magna del Circolo Didattico “Alfredo Bajocco”, i bambini hanno recitato poesie rumene e hanno cantato allegri le tradizionali canzoni di Natale. I piccoli vengono da tutte le parti della Romania e hanno l’età comprese tra sei e undici anni. Tutti insieme hanno letto la storia del primo fiocco di neve, per dimostrare ai genitori che adesso leggono pure in rumeno.


I bambini seguono il corso di Lingua, Cultura e Civiltà Rumena (LCCR), lanciato dal Ministero dell’Educazione, Ricerca e Gioventù, in collaborazione con l'Istituto della Lingua Rumena. In Italia, il progetto si svolge nelle provincie Lazio, Umbria, Lombardia, Piemonte e Veneto. Al Circolo Didattico “Alfredo Bajocco” i bambini studiano sotto l’orientamento della professoressa Carmen Detrimona Balan, che insegna pure a Viterbo e Orvieto. “La lingua rumena è il regalo più bello che potete fare ai vostri bambini. Dobbiamo dargli radici e ali.”, ha iniziato la professoressa Carmen Detrimona Balan la recita. Tra i piccoli cantanti si trovava pure un bambino italiano, Alessandro, che ha voluto seguire questo corso di lingua rumena. “Andava in piscina, poi non è voluto andare più ed è voluto venire qua”, racconta sorridente la nonna di Alessandro. Orgoglioso, il piccolo conta fino a dieci in rumeno e si unisce agli altri per cantare assieme le vecchie canzoni tradizionali. La canzone “Mos Craciun cu plete dalbe” (Babbo Natale con i capelli lunghi e bianchi) è stata cantata da tutti i genitori presenti nella sala, insieme con i bambini e applaudita a lungo. Alla fine della recita, “perché siamo tutti in Italia”, come ha detto la professoressa Carmen Detrimona Balan, la canzone italiana “A Natale puoi” è stata cantata di nuovo dai bambini e genitori assieme.

Gli insegnanti italiani non vedono i bambini rumeni come un problema. “La lingua italiana è difficile, con tutte le sue regole. Come comportamento, i bambini rumeni sono migliori agli altri. S’impegnano tantissimo, con serietà a imparare la lingua italiana, lavorano tanto, forse la loro cultura gli ha fatti così. Però servirebbe pure un altro corso per aiutare quelli venuti da poco in Italia per imparare la lingua italiana.”, ha detto la professoressa Patrizia Palombo, che ha insegnato la religione a “tantissimi bambini rumeni”. Accordo ai genitori, i bambini rumeni si sono integrati molto bene nelle scuole e nella società. “La lingua rumena sta perdendo campo e la lingua italiana sta vincendo. Guarda, i colori, quando parla, lei le dice in italiano, perché ha solo amici italiani e le parole rumene quasi non le usa più”, racconta una madre, che ha portato due anni fa sua figlia in Italia.

La recita è stata ieri, il 17 dicembre 2009, ed il coro dei cantanti è stato formato da dodici bambini su quindici iscritti al corso dal Circolo Didattico “Alfredo Bajocco”. La loro piccola recita è durata un’ora, dopo di quale i bambini sono partiti per casa, per aspettare l’arrivo di Babbo Natale.

Autore: Anca Elena Balan

Rome: The Romanian children had their Christmas festivity

The Romanian children from Rome gathered together to sing the traditional songs from home. In front of their parents, in the Aula Magna from the school Circolo Didattico “Alfredo Bajocco”, the children recited poetries in Romanian and sang the traditional Romanian songs for Christmas. The little ones come from all the parts of their mother country and are having the ages between six and eleven years old. They all read the story of the first flake of snow, to show to their parents now they read in Romanian.


The children follow the course of Romanian Language, Culture and Civilization (LCCR), supported by the Ministry of Education, Science and Youth, in collaboration with the Institute of the Romanian Language. In Italy, the project activates in the regions Lazio, Umbria, Lombardy, Piemonte and Veneto. At the school “Alfredo Bajocco”, the children learn the Romanian language under the supervision of the teacher Carmen Detrimona Balan, who also teaches at Viterbo and Orvieto. “The Romanian language is the most beautiful gift you give to your children. We must give them roots and wings”, started Carmen Detrimona Balan the festivity. Among t he little singers, there was an Italian child, Alessandro, who wanted to join the classes of this course. “He was going to the pool, but he wanted no more, he wanted to come here”, said smiling the grandmother of Alessandro. Full of pride, the little boy counts to ten in Romanian, and then he joins the group, to sing the traditional songs. The song “Mos Craciun cu plete dalbe” (Santa Clause with long white hair) was sang by all the parents, with the children, applauding for a long time. At the end of the festivity, “because we are all in Italy”, as the teacher Carmen Detrimona Balan said, parents and children together sang the Italian song “A Natale puoi” (When it is Christmas, you can).

The Italian teachers do not see the Romanian children as a problem. “The Italian language is very difficult; it has a lot of rules. As a behavior, the Romanian children are better than others. They are involving with a lot of seriousness in learning the Italian, they are really hard workers, and maybe the culture they are coming from made them be this way. But it would help also another course, to help the children who came in Italy since little time to learn the Italian.” said the teacher Patrizia Palombo, who taught religion to “a lot of Romanian children”. The Romanian children, according to their parents, made it through the integration in schools and in the society. “The Romanian looses ground, and the Italian becomes dominating. Look, the colors, when she speaks, she tells them in Italian, because she has just Italian friends and she almost uses no more the Romanian words”, tells a mother, whose daughter has come in Italy two years ago.

The festivity of the Romanian children took place yesterday, the 17th December of 2009, and the chorus was formed by 12 children of the 15 children that are usually frequenting the course at the school “Alfredo Bajocco”. Their little show lasted for an hour, after that the children went home to wait for the old Santa Clause.

Written By: Anca Elena Balan

Roma: Copiii români au avut serbarea de Crăciun

Copiii români de la Roma s-au adunat pentru a cînta împreună colindele de acasă. În fața părinților, adunați în Aula Magna a școlii Circolo Didattico ”Alfredo Bajocco”, copiii au recitat versuri în românește și au cîntat veseli tradiționalele colinde de Crăciun. Micuții vin din toate părțile României și au vîrstele cuprinse între șase și 11 ani. Cu toții au citit povestea primului fulg de nea, pentru a le arăta părinților că acum citesc și în românește.


Copiii urmează cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, lansat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în colaborare cu Institutul Limbii Române. În Italia, proiectul se desfășoară în provinciile Lazio, Umbria, Lombardia, Piemont și Veneto. La școala ”Alfredo Bajocco”, copiii învață limba română sub îndrumarea profesoarei Carmen Detrimona Balan, care deasemenea predă și la Viterbo și Orvieto. ”Români vom rămîne pînă vom muri.[...] Limba română este cel mai frumos dar pe care il dați copiilor. Trebuie să le dăm rădăcini și aripi.”, a început Prof. Carmen Detrimona Balan serbarea. Între micii colindători se afla și un copil italian, Alessandro, care a vrut să urmeze acest curs de limbă română. ”Mergea la piscina și apoi nu a mai vrut să meargă, a vrut să vină aici”, spune zîmbind bunica lui Alessandro. Mîndru, micuțul numără pînă la zece în română și apoi se alătură să cînte alături de ceilalți vechile melodii tradiționale. Colinda ”Moș Crăciun cu plete dalbe” a fost cîntată de părinți și copii împreună și aplaudată îndelung de toți cei din sală. La finalul serbării, ”pentru că ne aflăm în Italia cu toții”, cum a declarat Prof. Carmen Detrimona Balan, cîntecul italian ”A natale puoi” a fost cîntat din nou de copii și părinți împreună.

Profesorii italieni nu văd copiii români ca pe o problemă. ”Limba italiană e dificilă, are foarte multe reguli. Ca și comportament, copiii români sunt mai buni ca alții. Se implică cu multă seriozitate în învățarea limbii italiene, sunt foarte muncitori, poate cultura din care vin i-a influențat să fie astfel. Dar ar servi încă un curs, care să îi ajute pe cei aflați de puțin timp în Italia să învețe limba italiană.”, a spus prof. Patrizia Pallombo, care a predat religia ”la numeroși români”. Copiii români, conform părinților, s-au integrat foarte bine în școli și în viața socială. ”Limba română pierde teren și cîștigă teren italiana. Uite, culorile, cînd vorbește le spune în italiană, că are prieteni numai italieni și cuvintele românești aproape nu le mai utilizează”, povestește o mamă a cărei fiică este de doi ani venită în Italia.

Serbarea copiilor români a avut loc ieri, 17 decembrie a.c, iar corul colindătorilor a fost format din 12 copii, din cei 15 înscriși la cursul de la școala ”Alfredo Bajocco”. Micul lor spectacol a durat o oră, după care copiii au plecat acasă pentru a-l aștepta pe bătrînul Moș Crăciun.

Autor: Anca-Elena Balan

Ludwik Lejzer Zamenhof: 150 anni dalla sua nascita

Oggi, il 15 dicembre 2009, si celebrano 150 anni da quando è nato Zamenhof, l’inventore della lingua artificiale nominata esperanto. Esperanto, accordo al Dizionario Esplicativo Rumeno dall’anno 1998, è “una lingua artificiale, formata dagli elementi di vocabolario e grammatica prese in prestito dalle più diffuse lingue europee, creata con lo scopo di diventare una lingua internazionale. – dal francese Espèranto”.



La lingua esperanto è stata sviluppata tra gli anni 1872 – 1887, dall’oculista polacco Ludwik Lejzer Zamenhof, aggiungendosi al gruppo delle altre lingue internazionali ausiliari conosciute. Il nome della lingua proviene dallo pseudonimo del suo creatore, significando “chi spera”.


La lingua contiene una serie di regole considerate di essere facili da imparare, prese e miscelate da diverse lingue esistenti, non soltanto dall’Europa, però dall’intero mondo. Le regole devono essere facili da imparare e, nello stesso tempo, devono dare alla lingua la stessa espressività delle lingue vive, chiamate anche lingue etniche.


Zamenhof aveva diciannove anni quando ha elaborato il suo primo progetto, che voleva creare una lingua universale, e a ventotto anni, in 1887, ha pubblicato il suo primo lavoro, sotto lo pseudonimo di Doktor Esperanto.

Ludwik Lejzer Zamenhof: 150 years from his birth

Today, the 15th December of 2009, we celebrate 150 years since the birth of Ludwik Lejzer Zamenhof, the inventor of the artificial language cold Esperanto. According to the Romanian Explanatory Dictionary since 1998, Esperanto is “an artificial language, formed by elements of vocabulary and grammar barrowed from the most popular European languages, created with the purpose of becoming an international language. – From fr. Espèranto”.



The language Esperanto was developed between the years 1872 – 1887, by the polish oculist Ludwik Lejzer Zamenhof, joining to the category of the other auxiliary international languages created already. The name of the language was given by the nickname of its creator, meaning “the one who hopes”.


The language contains a set of rules, considered to be easy to be retained, and that were taken over from different languages, not just from the European languages, but from the entire world. The rules are chosen so that they would be easy to retain and would offer to the language the same expressivity as a living language, called also ethnic language.


Zamenhof was 19 when he elaborated his first project, about the creation of a universal language, and when he was 28, in 1887, he published his first paper work, under the nickname of Doktor Esperanto.

Ludwik Lejzer Zamenhof: 150 de ani de la nașterea sa

Astăzi, 15 decembrie 2009, se sărbătoresc 150 de ani de cînd s-a născut Zamenhof, inventatorul limbii artificiale numită esperanto. Esperanto, conform Dicționarului Explicativ Român din 1998 este ”o limbă artificială, formată din elemente de vocabular şi de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internaţională. – Din fr. Espéranto”.

Limba Esperanto a fost dezvoltată între anii 1872 – 1887 de către oftalmologul polonez Ludwik Lejzer Zamenhof, alăturîndu-se celorlalte limbi internaționale auxiliare cunoscute. Numele limbii vine de la pseudonimul creatorului său, însemnînd ”cel ce speră”.


Limba conține un set de reguli considerate simplu de învățat, preluate și amestecate din diferite limbi existente nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Regulile au ca scop să fie ușor de reținut și în același timp să confere limbii aceeași expresivitate ca limbile vii, numite și limbi etnice.


Zamenhof avea 19 ani atunci cînd a elaborat primul său proiect ce avea în prim plan crearea unei limbi universale, iar la 28 de ani, în 1887, a publicat prima sa lucrare, sub pseudonimul de Doktor Esperanto.

La fata Morgana: la magia della leggenda Celtica

La magia è sempre stata un mondo diverso, pieno di mistero e bellezza, governato dalle leggi delle storie e coperto dalla nebbia dello sconosciuto. I personaggi celebri della storia sono passati sempre sul territorio delle leggende, dove la loro bravura e la loro bellezza diventano assomiglianti con quelli delle divinità. La fata Morgana è forse la più conosciuta della storia, accanto alla Mafalda. Però chi era Mafalda, la donna che aveva il potere di cambiare la sua forma e di creare illusioni ottiche?




Morgana: la sorellastra del re Arthur

La storia della fata Morgana ha le sue origini nella tradizione celtica, nei miti connessi ad Avalon. In queste leggende, il personaggio della fata Morgana sia spesso presentato in antagonismo con il re Arthur, essendo dunque una nemica per Ginevra, la moglie del re. Nelle storie che raccontano la vita di Merlino, il più potente mago mai esistito, Morgana era la più grande delle nove sorelle che governavano l’avalon, l’isola delle streghe e del mondo della legenda.



I poteri più conosciuti della fata Morgana erano il potere di guarire e di cambiare la sua forma. Accordo alla leggenda, lei era la sorellastra di Arthur, la figlia di Lady Igraine e del suo primo marito, Gorlois, dunque ha ereditato una parte dei poteri miracolosi della sua madre. In questa versione della storia, Morgana aveva due sorelle maggiori. Il numero tre è un numero fatidico nella mitologia celtica, però pure nelle storie balcaniche e nei racconti dall’Europa dell’Ovest. Il mito dei tre fratelli o sorelle porta sempre alla stessa conclusione: che il fratello più piccolo è il più forte e il più saggio.



Morgana è stata educata nella spiritualità dell’Avalon, accordo alla sua tradizione, di Viviana, la Sacerdotessa Madre di Avalon, perché voleva lasciare il suo posto alla bambina dopo la sua scomparsa. Pure Arthur ha ricevuto la stessa educazione antica e ha ricevuto la missione di unire l’Inghilterra. Un personaggio confuso è Mordred, il figlio cattivo di Morgana e Arthur, il padre che ha ignorato completamente la sua esistenza. Le storie più antiche però attribuiscono il ruolo malvagio del bambino risultato dopo questo incesto a una delle sorelle.



Qualche leggenda sorprende Morgana nell’ipostasi dell’alunna di Merlino, per diventare poi la sua nemica. La fata ha dato il suo nome a un fenomeno ottico, caratterizzato dalla creazione di un’illusione ottica, che assomiglia al potere della fata di cambiare la sua forma. Questo fenomeno incontrato raramente nel deserto, colpa della mancanza dell’acqua e del calore estremo, apparve molto più spesso sul mare, colpa dell’evaporamento dell’acqua. In Italia, la sua esistenza è stata riconosciuta nello Stretto di Messina.





Avalon: il posto dove tutte le leggende si incontrano

L’isola di Avalon è diventata un posto magico per le leggende celtiche e non solo. Gli Ortodossi hanno preso una parte del mistero che circonda quest'isola inglese. Secondo la tradizione, Gesù stesso ha visitato quest’isola, che è diventata poi la casa del Santo Grallo, la coppa con quale Gesù ha bevuto all'Ultima Cena. Sempre in Avalon sono stati sepolti i corpi senza vita di Arthur, Ginevra e della fata Morgana. Durante il suo regno, il re Enrico II ha esplorato l’isola e cinque metri sotto terra ha trovato due bare: una con su scritto il nome del re Arthur, dove si trovavano i resti di un uomo di un’altezza impressionante, quassi 2.30 metri, e la seconda, dove era sepolta una donna piccolissima anche per quel periodo, la bara di Ginevra.



Avalon è conosciuto anche come il posto dove è sepolto Merlino, il più potente mago, ma anche come nascondiglio della spada Excalibur, piena di magia e potere, dopo che un drago le ha soffiato sopra.

Morgan le Fay: the magic of the Celtic legend

The magic always was a world from beyond, full of mystery and beauty, governed by the laws of the tails and covered by the fog of the unknown. The famous characters of the history have always crossed to the territory of the legend, where their beauty and their bravery are getting more alike with those of gods. Morgan le Fay, or Morgana, is one of the most famous fairies in history, beside Mafalda. But who was Morgana, the one who had the power to change shape and to create optical illusions?




Morgan le Fay: the step sister of the king Arthur

The legend of Morgan le Fay has its roots in the Celtic tradition, in the myths connected to Avalon. In these legends, the character of Morgana is presented in antagonism with the king Arthur, so she is an enemy of Ginevra, the wife of the king. In the tails about the life of Merlin the Sorcerer, the strongest wizard ever existed, Morgan was the eldest of the nine sisters that were leading the Avalon, the island of the sorcerers and of the world of legends.



The most known powers Morgan had were the power of healing and the capacity of changing shape. According to the legend, she was Arthur’s step sister, the daughter of Lady Igraine and of her first husband, Gorlois, so the child inherited the miraculous powers of her mother. In this version of the legend, Morgan le Fay had two elder sisters. The number three is a fatidic number in the Celtic mythology, as in the Balkan fairytales and in the stories from the Vest Europe. The myth of the three brothers or sisters always presents the same conclusions: the youngest brother is always the strongest and the wisest.



Morgana was brought up according to the tradition of Avalon, by Vivian, the Mother-Priest from Avalon, having the purpose to let her place to the child. Arthur also received the same old education and he received the mission to unite the England. A confusing character is Mordred, the evil sun of Morgan le Fay and Arthur, whose existence was totally ignored by the king. But in the older stories, the evil part played by this baby of incest was played by one of the sisters.



Some legends present Morgan as the pupil of Merlin, who became his enemy. The fairy gave her name to an optical phenomenon, characterized by the creation of an optical illusion, having in common with the sorcerer the propriety of changing forms. This phenomenon scarcely met in desert, because of the extremely warm weather, is more common on seas, as a consequence of the evaporation of water. It Italy, its appearance was proved in the Strait of Messina.



Avalon: the place where all legends meet

The island of Avalon became a magic place in the Celtic legends and not only. The Orthodoxy borrowed a part of the mystery carried along by this English island. According to the tradition, Jesus himself visited this island that became the home for the Saint Grail, the goblet Jesus drank with at the Last Supper. In Avalon were also buried the lifeless bodies of Arthur, Ginevra and Morgan le Fay. During his reign, the king Enrick II searches the island and, five meters underground, he discovers two coffins: one unscripted with the name of the King Arthur, where was found the skeleton of a man incredible high, about 2.30 meters, and the second, where was buried a minion woman even for that period, the coffin of Ginevra.



Avalon is also known as the place where Merlin the Sorcerer was buried, the strongest sorcerer of all times, but also the place where the Excalibur sword is hidden, full of magic and power, after what a dragon breathed over it.

Fata Morgana: magia legendei celtice

Magia a fost mereu o lume de dincolo, plină de mister și de frumusețe, guvernată de legile poveștilor și acoperită de ceața necunoscutului. Personajele celebre ale istoriei au trecut mereu pe teritoriul legendelor, unde frumusețea și bravura lor capătă trăsături asemănătoare cu ale zeilor. Fata Morgana este poate una dintre cele mai cunoscute zîne ale istoriei, alături de Mafalda. Dar cine era Morgana, cea care avea puterea să își schimbe forma și să creeze iluzii optice?




Morgana: sora vitregă a regelui Artur

Legenda fetei Morgana are rădăcini în tradiția celtică, în miturile legate de Avalon. În aceste legende, personajul zînei Morgana se prezintă adesea în antagonism cu regele Artur, fiind prin urmare un dușman pentru Ginevra, soția regelui. În scrierile care povestesc viața vrăjitorului Merlin, cel mai puternic vrăjitor existat vreodată, Morgana este cea mai mare din cele nouă surori ce guvernau peste Avalon, insula vrăjitoarelor și a lumii legendelor.



Puterile cele mai cunoscute ale fetei Morgana erau acelea de a vindeca și de a își schimba forma. Conform legendei, ea era sora vitregă a lui Artur, fiica lui Lady Igraine și a primului ei soț, Gorlois, deci a moștenit o parte din puterile miraculoase ale mamaei sale. În această versiune a legendei, Morgana avea două surori mai mari. Numărul trei este un număr fatidic în mitologia celtică, dar și în basmele balcanice și poveștile din Europa de Vest. Mitul celor trei frați sau surori duce mereu la concluzia că cel mai mic dintre frați este cel mai puternic și mai înțelept.



Morgana a fost educată în spiritul Avalonului, conform tradiției lui, de către Viviana, Preoteasa Mamă din Avalon, cu scopul de a-i lua locul după dispariția sa. Și Artur a primit aceeași educație antică și a primit misiunea de a uni Anglia. Un personaj confuz este Mordred, fiul cel rău al Morganei și al lui Artur, a cărui existență a fost ignorată complet de rege. Însă în poveștile mai vechi, rolul negativ atribuit copilului rezultat în urma incestului îi era atribuit uneia dintre surori.



Unele legende o surprind pe Morgana în ipostaza elevei lui Merlin, pentru a deveni mai apoi inamica lui. Zîna a dat numele său unui fenomen optic, caracterizat de crearea unei iluzii optice, datorită proprietății sale de a se transforma, de a lua alte forme. Acest fenomen rar, întîlnit în deșert datorită căldurii combinate cu lipsa umidității, apare mai des pe mare, ca o urmare a evaporării apei. În Italia, apariția sa a fost atestată în Strîmtoarea Messina.



Avalon: locul unde toate legendele se întîlnesc

Insula Avalon a devenit un loc magic în legendele celtice și nu numai. Ortodoxismul a preluat și el o parte din misterul dat de această insulă englezească. Conform tradiției, Iisus însuși a vizitat această insulă, care a devenit și casa Sfîntului Graal, pocalul cu care Iisus a băut la cina cea de taina. Tot în Avalon au fost îngropate și corpurile neînsuflețite ale lui Artur, Ginevra și fata Morgana. În timpul domniei sale, regele Enrico II, cercetează insula și, la cinci metri sub pamînt, descoperă două sicrie: unul inscripționat cu numele regelui Artur, unde se afla scheletul unui om de o statură impresionantă, în jur de 2.30 metri și celălalt, al unei femei minione chiar și pentru acea perioadă, sicriul Ginevrei.



Avalon, pe lîngă locul de odihnă veșnică al Morganei, este cunoscut și ca locul unde se află mormîntul lui Merlin, vrăjitorul cel mai puternic, dar și ascunzătoarea spadei Excalibur, ea insăși plină de magie și putere, după ce un dragon i-a dat aceste caracteristici prin răsuflarea sa.

Hitler – un allenatore di calcio in Auschwitz

Il giorno in quale la prima guerra mondiale si finì, l’11 novembre 1918, è uno dei giorni considerati una ragione di festeggiamento. L’associazione Erskine ha deciso di preparare uno studio riguardo la seconda guerra mondiale. Hanno sottoposto 2000 bambini di Grande Britannia, con età compresa tra nove e quindici anni, a un questionario con risposta multipla. Più dei bambini, 77%, hanno saputo che Hitler fosse il capo del partito nazista. Quell’ altri però hanno scelto di indovinare.




Hitler – un più giovane Isaac Newton

Uno su otto bambini, più esatto 13, 5%, crede che Adolf Hitler abbia scoperto il concetto di gravità nell’anno 1650. Che fortuna con quella mela che, accorto alla legenda, ha colpito nella testa il giovane Isaac Newton e cosi l’ha fatto capire che la forza della gravitazione è la stessa cosa con la gravitazione celeste.

Isaac Newton ha vissuto davvero in quell’epoca, tre gli anni 1642-1727, però all’età di otto anni ancora non aveva finito i suoi studi per iniziare il periodo delle scoperte. La sua prima scoperta è stata fatta nel 1665 ed è nominata la teoria binomiale.



Hitler – di nuovo ha sbagliato il secolo

Un bambino su venti crede che Hitler fosse l’allenatore della nazionale di calcio della Germania. Iniziando con 1908, l’allenatori della Germania sono stati: Otto Nerz, Sepp Herberger, Helmut Schön, Jupp Derwall, Franz Beckenbauer, Berti Vogts, Erich Ribbeck, Rudi Völler, Jürgen e Joachim Böw. Dove dobbiamo mettere Hitler nell’elenco?



Gli sbagli hanno continuato a tantissime domande riguardando la seconda guerra mondiale. L’articolo presenta i risultati dello studio. Però, se volete un’opinione, la risposta più macabra è stata alla domanda: Cos’è l’Auschwitz? 15% dei bambini crede che sia un parco di divertimento.

Hitler – a football coach at Auschwitz

The day when the First World War ended, 11 November 1918, is kept in our memory as a reason to celebrate. The Erskine Association decided to make a study, for the anniversary from 2010, in which they should ask the kids from The Great Britain about the characters from The World War II. Said and done, the study was made on 2000 kids, with the ages between nine and 15 years old. The greatest part of them, 77%, knew that Hitler was the leader of the German party. But the others chose to guess the answer.




Hitler – a younger Isaac Newton

More than one of eight children, more exactly 13.5%, believe that Adolf Hitler discovered the concept of gravity in 1650. What luck with that apple that, according to the legend, hit the young Isaac Newton in his head and made him understand that the force of gravity is the same thing with the gravity of the sky!

Isaac Newton truly lived in that century, since 1642 until 1727, but at the age of eight he did not finish his studies and did not begin the period of his discoveries. His first discovery was made in 1665 and it is called the binomial theory.



Hitler – wrong century again

One of eight children thinks that Hitler was the coach of the national football team of Germany. Starting with the year 1908, the coaches Germany had were: Otto Nerz, Sepp Herberger, Helmut Schön, Jupp Derwall, Franz Beckenbauer, Berti Vogts, Erich Ribbeck, Rudi Völler, Jürgen and Joachim Böw. Where should we put Hitler in the list?



Mistakes were made at many questions connected to the World War II. If you handle reading Italian, you should read the entire article with the results at this study. If you don’t speak Italian, you must trust my when I say that the most macabre answer was given at the question: “What is Auschwitz?” 15% of the children think that Auschwitz is a playing ground.

Hitler – un antrenor de fotbal în Auschwitz

Ziua în care primul război a luat sfîrșit, 11 noiembrie 1918, este una dintre zilele păstrate în memoria colectivă ca un motiv de sărbătoare. Asociația Erskine a decis ca pentru sărbătorirea aniversării din 2010 să pregătească un studiu pe copiii din Marea Britanie, în care să le pună acestora întrebări despre personajele celul de al doilea război mondial. Zis și făcut, pînă acum totul bine și frumos, studiul s-a realizat pe 2000 de copii cu vărsta cuprinsă între 9 și 15 ani. Cea mai mare parte a lor, 77%, au știut că Hitler a fost liderul partidului nazist. Însă ceilalți au ales să își dea cu părerea.




Hitler – un mai tînăr Isaac Newton

Mai mult de unul din opt copii, mai exact 13,5%, cred că Adolf Hitler a descoperit conceptul de gravitate în anul 1650. Noroc de mărul care, conform legendei, l-a lovit în cap pe tînărul Newton și l-a făcul să înțeleagă că forța gravitațională ”cerească” e de fapt forța de gravitație terestră.

Isaac Newton a trăit într-adevăr în secolul respectiv, între anii 1642-1727, dar la vîrsta de opt ani încă nu își terminase studiile și nu începuse perioada descoperirilor. Prima sa descoperire a fost în anul 1665 și s-a numit binomul lui Newton.



Hitler – din nou a greșit secolul

Un copil din 20 crede că Hitler a fost antrenorul naționalei de fotbal a Germaniei. Din 1908 începînd, antrenorii Germaniei au fost: Otto Nerz, Sepp Herberger, Helmut Schön, Jupp Derwall, Franz Beckenbauer, Berti Vogts, Erich Ribbeck, Rudi Völler, Jürgen și Joachim Böw. Unde vine așezat oare Hitler în listă?



Greșelile au continuat la mai multe întrebări legate de al doilea război mondial. Dacă vă descurcați cu italiana, citiți tot articolul cu rezultatele studiului. Dacă nu o știți, vă spun eu că cel mai macabru dintre răspunsuri a fost dat la întrebarea: ce este Auschwitz-ul? 15% dintre copii cred ca e un parc de joacă.

Il buddhismo e lo shintoismo: la simbiosi spirituale del Giappone

Il mistero del mondo orientale ha sempre attratto l’interesse dell’Occidente, che guarda fascinato i templi, le tradizioni e le culture dell’est. Giappone, che per secoli ha chiuso le sue porte per le società esteriori, ha lasciato molto spesso posto per storie e leggende europee. Nell’anno 1638, Giappone entra nell’epoca dell’economia con le porte chiuse, che si mantiene per più di 200 anni. Nel secolo XIX però, nella situazione internazionale delle guerre mondiale, la politica esterna del Giappone inizia cambiarsi.


La spiritualità giapponese è stata sempre una fonte per le favole. Le lotte tra samurai, il loro stile di abbigliamento, il potere di sacrificio e il loro senso di responsabilità sono leggendarie. L’onore, la responsabilità e il dovere sono la base del mondo orientale. Le loro religioni, con un fondamento profondo nella tradizione, hanno una spiritualità unica.

Le principali religioni del Giappone sono il buddhismo e lo shintoismo, però i più dei giapponesi mischiano, tra l’intermedio del sincretismo, gli insegnamenti delle due religioni nella vita di ogni giorno. Il quotidiano e gli insegnamenti religiosi s’intrecciano in un modo profondo, marcando ogni passo dell’esistenza asiatica. La religione è diventata un’altra fase della vita normale e i riti delle due parti si sono confuse fino alla fusione.



Il Buddhismo: il risveglio del profeta

Buddha è esistito veramente! Il carattere mitologico con una biografia presentata dall’Asvaghosha nella Buddhacarita (la più vecchia storia esistente della vita del profeta) che abbonda in elementi fantastici e leggendari, è stato Gautama Buddha, che ha vissuto tra gli anni 623-543 a.C., accordando alla tradizione buddista da Birmania e Thailandia; 560-480 a.C., accordando agli storici moderni. I buddisti considerano che il principe Gautama Siddhartha sia nato a Lumbini ed è cresciuto a Kapilavastu, vicino alla frontiera attuale tra l’India e Nepal. Accordo alla tradizione, il padre di Buddha era il capo di una formazione tribale nominata Sakya.

Il profeta ottiene “il risveglio” (bodhi può essere tradotto come “illuminazione”) all’età di trentacinque anni, diviene conosciuto con il nome di “Buddha” (“l’illuminato”) o “Gautama Buddha”. Incoraggiato dal dio Brahma, Buddha trascorre i suoi prossimi quarantacinque anni imparando la gente cos’è la dharma e istituisce il buddhismo. Gautama Buddha è morto all’età di circa ottanta anni, per la colpa della dissenteria.

Il buddismo si è espanso sull’intero territorio del subcontinente indiano e nei paesi vicini (come Sri Lanka) per i primi cinque secoli dalla morte di Buddha. Nei prossimi due mila anni, si è espanso pure in Asia e in tutti quell’ altri continenti. Il buddhismo che s’incontra in Giappone si chiama est-asiatico.




Lo shintoismo: la base della spiritualità giapponese

Lo shintoismo rappresenta il più vecchio fondamento spirituale giapponese. Il fondamento religioso ha avuto tre fasi storiche. La prima, “l’inizi”, comprende il periodo fino nel sesto secolo, a.C. e rappresenta lo shintoismo vecchio. Il secondo periodo, compreso tra il sesto secolo a.C. e l’ottavo secolo a.C. si caratterizza dal buddhismo. Il terzo periodo – dall’ottavo secolo a.C. fino al secolo XX d.C., corrisponde al periodo di solidificazione dello shintoismo, quando è stata dichiarata la religione nazionale.

Le radici dello shintoismo si sono perse nel tempo, probabilmente nell’epoca della pietra. Lo shintoismo onora Kami, un equipollente degli dei, delle divinità, però possono simbolizzare semplicemente una presenza spirituale.

The Buddhism and the Shinto’s: the spiritual symbiosis from Japan

The mystery of the oriental world always attracted the imagination and the interest of the occident, which watches fascinated toward the temples, the traditions and the east cultures. Japan, that kept its doors closed to the external societies for centuries, often was the base of the European stories and myths. In 1638, Japan enters in the era of the economy with the closed gates, that will be preserved for more than 200 years. But in the 19th Century, because of the International context of the World Wars, the external politic of Japan starts to change.


The Japanese spirituality was often a source of stories. The fights between samurais, their style of dressing, the power of sacrifice and the Asian sense of duty are legendary. Honor, responsibility and duty are the rules of the Asian world. Their religions, deeply rooted in tradition, have an unique spirituality.

The principles of the religion from Japan are the Buddhism and the Shinto, but most Japanese combine, through the syncretism, the learning of the two religions with the normal life. The quotidian and the religion are deeply interfering, marking every step of the Asian existence. The religion has become another level of the normal life, and the rituals of the two parts interfered and almost became the same.



The Buddhism: the awake of the prophet

Buddha really existed! The mythological character with a biography presented by Asvaghosha in Buddhacarita (the eldest story of the prophet’s life) abundant in fantastic and legendary elements, was Gautama Buddha, who lived between 623-543 BC, according to the Buddhist tradition from Birmania and Thailand, 560-480 BC according to the modern historians. The Buddhists think that the prince Gautama Siddhartha was born in Lumbini and was brought up in Kapilavastu, near the actual frontier between India and Nepal. According to the tradition, the Buddha’s father was the leader of a tribal formation called Sakya.

The prophet gets his “awake” (bodhi can be translated as “Illumination”) at the age of 35, becoming known as “Buddha” (the illuminated) or “Gautama Buddha”. Encouraged by the god Brahma, Buddha spends 45 years teaching about dharma and founds the Buddhism. Gautama Buddha died when he was about 80 years old, cause of disease.

The Buddhism spread in the entire Indian subcontinent and in the closed countries like Sri lanka during five centuries, after the death of Buddha. In the next two millenniums, it diffused in Asia and in all the other continents. The Japanese Buddhism is called east - Asian.



The Shinto: the foundation of the Japanese spirituality

The Shinto represents the eldest Japanese fundament. The Japanese religious fundament had three historical stages. The first, “the beginnings”, comprise the period until the 6th century before Christ, and represents the old Shinto. The second period, during since the 6th century BC until the 17th century AC is characterized by the fusion with the Buddhism. The third period, since the 17th century until present, corresponds to the period of solidification of Shinto, when it was declared national religion.

The roots of Shinto are deeply buried in time, probably somewhere in the Stone Age. The Shinto divines the Kami, the equipollent of the gods, the divinities, but it can simply mean a spiritual presence.

Budismul și șintoismul: simbioza spirituală din Japonia

Misterul lumii orientale a atras mereu imaginația și interesul occidentului, care privește fascinat spre templele, tradițiile și culturile răsăritene. Și Japonia, car a ținut timp de secolele porțile închise societăților exterioare, a lăsat adesea loc poveștilor și miturilor europene. În anul 1638, Japonia intră în epoca economiei cu porțile închise, pe care a păstrat-o pentru mai bine de 200 de ani. În secolul XIX însă, în contextul internațional al războaielor, politica externă a Japoniei lasă loc schimbărilor.


Spiritualitatea japonezilor a fost adesea sursă de povești. Luptele între samurai, stilul lor de vestimentație, puterea de sacrificiu și simțul lor de responsabilitate sunt legendare. Onoare, responsabilitate și datorie sunt pietrele de căpătîi are lumii orientale. Religiile lor, profund înrădăcinate în tradiție, au format o spiritualitate unică.

Principalele religii din Japonia sunt Budismul și Șintoismul, însă cei mai mulți japonezi împletism, prin intermediul sincretismului, învățăturile celor două religii în viața de zi cu zi. Cotidianul și învățăturile religioase se împletesc profund, marcînd fiecare pas al existenței asiatice. Religia a devenit o altă etapă a vieții normale, iar riualurile celor două părți s-au contopit pînă la a deveni unul și același.


Budismul: deșteptarea profetului
 

Buda chiar a existat! Personajul mitologic cu o biografie prezentată de Asvaghosha în Buddhacarita (cea mai veche relatare existentă a vieţii profetului) ce abundă de elemente fantastice şi legendare, a fost Gautama Buddha ce a trăit între anii 623-543 î.Hr., după tradiţia budistă din Birmania şi Thailanda; 560-480 î.Hr., după istoricii moderni. Budiştii consideră că prinţul Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini şi a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India şi Nepal. Potrivit tradiţiei, tatăl lui Buddha era conducătorul unei formaţiuni tribale numite Sakya.

Profetul capătă „deşteptarea” (bodhi - o traducere populară în Apus este „iluminare”), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha” ("cel iluminat") sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani învăţându-i pe oameni despre dharma şi întemeiază budismul. Gautama Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, în urma unei dezinterii.

Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian şi în ţări învecinate (precum Sri Lanka), de-a lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns şi în Asia şi în toate celelalte continente. Budismul din Japonia se n umește budism est-asiatic.


Șintoismul: temelia spiritualității japoneze

Șintoismul reprezintă cel mai vechi fundament spiritual japonez. Fundamentul religios japonez a avut trei etape istorice. Prima, ,,inceputurile”, cuprinde perioada pînă în sec. al VI-lea I.Ch. și reprezintă vechiul șintoism. A doua perioadă, din sec. al VI-lea I.Ch. pînă în sec. al XVII-lea d.Ch., se

caracterizeaza prin întîlnirea cu buddhismul. A treia perioadă - din sec. al XVII-lea pînă in sec. al XX-lea, corespunde perioadei de cristalizare a șintoismului, cînd a fost declarat religie de stat.


Radacinile șintoismului se pierd în negura timpului, probabil undeva în perioada preistorică. șintoismul venerează Kami, care echivalează cu zeii, divinitățile, dar pot să însemne pur și simplu prezențe spirituale.

Il numero due: l’intero e la meta

Il due rappresenta per ogni coppia un numero magico, incaricato da significati profondi. Gli innamorati diventano uno e lo stesso, un cuore è un’anima in due persone, in due menti, però che rappresentano un intero. Dentro la coppia, si crea un microcosmo, dove l’intero rappresentato da “due” diventa una piccola divinità personale.


In tantissimi casi però, quando “due” si usa in una relazione, può significare il bisogno di essere protetto, l’innocenza del femminile, il fragile.



Il magico numero due

Nella magia, il numero due ha dei significati molto assomigliante con quegli che la cifra ha nella vita di tutti i giorni. Il numero due rappresenta la bontà, l’equilibrio, il tatto e certamente la dualità. Il numero due però forza a fare delle scelte: i piani sono premeditati con un grande potere di giudizio. La magia del numero due significa pure l’esistenza dei cambi con quell’ altri, in un clima di partenariato, tra il potere della comunicazione.



I genitori: il numero due in buddismo

In buddismo, come nella magia, il numero due simbolizza la coppia, il padre e la madre in unione. Questa prospettiva, però, è abbuiata dalla saggezza discriminatoria all’interno della coppia.

Guardando da una prospettiva opposta, il due simbolizza pure le metà. Una vecchia dicitura tibetana afferma che “La terra è metà erba e metà acqua” e si usa per le coppie separate: se il partner è partito, allora questo proverbio ti ricorda che esiste qualcuno per ognuno, importante è riconoscere le tue opportunità.

L’ultima prospettiva sopra di quale si trova il numero due nel buddismo e quella d’intero. Tantra ha due fasi: la prima è di rigenerazione e poi il completamento.

Number two: the entire and the half

Two represents a magical number, full of profound meanings. The lovers became one and the same, a heart and a soul in two persons, in two minds, but representing an entire. Inside the couple, a micro cosmos is being created, where the entire represented by two becomes a personal divinity.

In lots of cases, when “two” is used in a relationship, might mean the need of being protected, the innocence of the feminine, the fragile.



The magic number two

In magic, the meanings of the number two are deeply alike with what the number transmits in the regular life. Number two represents the kindness, the equilibrium, the tact and, of course, the duality. But number two force us to make choices: the plans are premeditated with a great power of judgment. The magic of the number two also suggests the changelings with the others, in a climate of partnership, through the power of communication



The parents: number two in Buddhism

In Buddhism, just like in magic, number two symbolizes the pair, the mother and the father in union. But this perspective is shadowed by a discriminatory wisdom inside the couple.

Looking from an opposite perspective, the number two symbolizes as well the halves. An old Tibetan saying says that “the earth is half grass and half water” and it is used for the broken up couples: if the partner has left, then this proverb remembers that there is someone for everyone, the important thing is to recognize the opportunities.

The last perspective of the number two in Buddhism is that of the entire. Tantra has two stages: first are the regeneration and then the completion.